Cosmetice fără etichete şi pâine necoaptă

Produse cosmetice fără etichete de informare în limba română şi o farmacie cu cântarul neverificat metrologic sunt principalele nereguli constatate de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare constatate în urma verificărilor efectuate în perioada 2-27 mai.

Potrivit directorului instituţiei, Valentin Breban, “două farmacii din Satu Mare au scos la vânzare şampon pentru copii, fard de ochi şi apă de gură, în total şase bucăţi, fără ca recipentele să fie prevăzute cu informaţii de utilizare în limba română. Aceaşi problemă şi în cazul a două cutii care conţineau chit-uri pentru epilare într-o farmacie din Livada. O altă farmacie din Satu Mare nu avea afişată procentele de reducere acordate pentru fiecare tip de card de fidelitate, iar la o farmacie din Negreşti am găsit un cântar neverificat metrologic”. În urma verificărilor efectuate inspectorii CJPC au aplicat şapte avertismente, o amendă în valoare de 10.000 lei şi au oprit temporar de la comercializare 15 produse, în valoare totală de 595,4 lei.

Pâine necoaptă, scoasă la vânzare

Breban a mai vorbit şi despre reclamaţiile care s-au depus în ultimele două săptămâni la nivelul instituţiei. “Dintre cele opt reclamaţii două sunt mai interesante. Un sătmărean s-a plâns de calitatea unei pâini pe care a cumpărat-o de la un magazin din oraş. Este vorba despre o pâine rotundă, neagră, care avea miezul neelastic, umed. Pur şi simplu nu era coaptă. În urma verificărilor, în lotul respectiv am mai găsit alte 15 pâini care prezentau aceaşi problemă”, a precizat Breban. Brutăria a fost amendată cu 5.000 de lei, respectiv 1.000 de lei dacă patronii plătesc în 24 de ore.
“O altă reclamaţie vizează o firmă de tâmplărie PVC care deşi s-a angajat că va termina o lucrare încă în luna februarie al acestui an, nu şi-a dus la bun sfârşit promisiunea. Pe deasupra, clientul a plătit şi un avans de 250 de euro din valoarea de 1.300 de euro a lucrării. Am început verificările şi în acest caz”, a declarat directorul CJPC Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.