Poliţistul şi jandarmul „patrulei mixte” trimişi în judecată în cazul jafului de la Petrom

În urma anchetelor interne demarate la nivelul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, conducerile celor două instituţii au hotărât să-i dea pe mâinile judecătorilor pe jandarmul respectiv poliţistul care se fac vinovaţi de scăparea tâlharului de la benzinăria Petrom de pe Drumul Careiului din Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Satu Mare, Camelia Lucuţ, „în urma efectuării anchetei interne au fost identificate aspecte de natură penală. Conducerea unităţii a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru continuarea investigaţiilor. Despre ce fapte penale este vorba? Eu nu pot să mă pronunţ în acest moment. Instanţa va stabili dacă jandarmul a făcut ceea ce trebuie sau a făcut ce nu trebuia să facă. Desigur, el va putea să atace hotărârea judecătorilor aşa că este vorba despre un proces destul de îndelungat. Oricum, în decursul procesului jandarmul va lucra în continuare în cadrul instituţiei”.

Şi conducerea IJP Satu Mare a demarat o anchetă internă pentru stabilirea gradului de vinovăţie a poliţistului care făcea parte din patrula mixtă care în clipele comiterii jafului se afla chiar în incinta Petrom-ului. Cei doi au toate şansele nu numai să-şi piardă locurile de muncă dar riscă şi pedepse cu închisoarea de la o lună la doi ani sau amendă în cazul în care judecătorii îi vor găsi vinovaţi. Cei doi sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu.

Reamintim că în zorii zilei de 24 mai, un bărbat de 30-35 de ani înarmat cu un cuţit a intrat în benzinăria Petrom de pe Drumul Careiului de unde a reuşit să fure 10.000 de lei chiar de sub ochii jandarmului şi poliţistului care erau în incinta benzinăriei. Apoi tâlharul după ce a alergat mai bine de 500 de metri în direcţia Someşului s-a aruncat în apă reuşind să scape de urmăritori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.