Fructele și legumele confiscate în vămi, pe masa copiilor și bătrânilor


Copiii din centrele de plasament și casele de tip familial, precum și persoanele din Căminele de Bătrâni aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare vor beneficia de fructele și legumele care sunt confiscate în vămi în această perioadă.

La punctul Diverse de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Satu Mare, de luni, 30 mai, Ciprian Ardelean a expus propunerea grupului de consilieri PSD referitoare la acest aspect. Ciprian Ardelean a menționat că după confiscare, aceste produse ar putea fi cumpărate la prețuri reduse, iar în felul acesta ar putea fi distribuite în meniurile zilnice de hrană ale copiilor și bătrânilor.

Președintele Csehi Arpad a apreciat propunerea consilierilor PSD și a afirmat că vor fi făcute demersuri în acest sens. Inclusiv în privința distribuirii produselor și către bucătăriile spitalelor care nu au externelizate serviciile de furnizare a hranei către pacienții internați.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Fructele și legumele confiscate în vămi, pe masa copiilor și bătrânilor"

  1. dodo   31 mai 2011 at 1:08 am

    un mare pdl-ist satmarean o sa sufere la faza asta

    Răspunde
  2. ioana   31 mai 2011 at 1:08 am

    un mare pdl-ist satmarean o sa sufere la faza asta:))

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.