12.300.000 lei pentru Parcul Balnear din Beltiug


Consiliul Județean Satu Mare va finanța cu 12.300.000 lei lucrările care au mai rămas de executat la Parcul Balnear din Beltiug. În vederea susținerii finanțării, între Consiliul Județean Satu Mare și Consiliul Local al comunei Beltiug a fost încheiat un acord de asociere, iar proiectul de hotărâre elaborat în acest sens a fost aprobat de consilierii județeni în ședința de luni, 30 mai, a.c. Un alt proiect de hotărâre aprobat de consilieri, din cele 16 incluse pe ordinea de zi, a fost cu referire la alocarea a 250.000 lei către Consiliul Local al orașului Tășnad, din fondul de rezervă al Consiliului Județean. Suma a fost alocată sub formă de împrumut, pentru o perioadă de două luni, în scopul achitării unor lucrări efectuate la Stațiunea Balneară Tășnad.

Pentru punerea în funcțiune a Parcului Balnear din Beltiug, în scopul valorificării resurselor de apă termală existente în zonă, precum și în vederea dezvoltării turismului local, este necesară atât finalizarea unor investiții începute, dar neterminate, cât și realizarea unor investiții noi.

Lucrările de amenajare a Parcului Balnear din Beltiug au început în anii ’90, dar apoi au fost sistate, iar anul trecut au fost reluate pentru partea de infrastructură, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. În vederea continuării unora dintre lucrări, dar și pentru efectuarea altor investiții, Consiliul Județean Satu Mare va aloca 12.300.000 lei, iar în acest scop a fost încheiat un acord de asociere cu Consiliul Local Beltiug.

Csehi Arpad, președintele Consiliului Județean, afirmă că, întrucât documentațiile pentru investițiile ce urmează a fi realizate sunt deja pregătite, în luna iunie va fi organizată licitația pentru execuția acestora, iar peste aproximativ un an este preconizată deschiderea efectivă a Parcului Balnear din Beltiug.

Un Comentariu la "12.300.000 lei pentru Parcul Balnear din Beltiug"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.