Restructurări la Poșta Română


Reorganizarea Poștei Române la nivel național și implicit la nivelul județelor a constituit tema întâlnirii pe care secretarul de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Iosif Moldovan, a avut-o la Satu Mare vineri, 27 mai, cu oficialitățile județene și câțiva dintre primarii localităților din județ. La întâlnirea organizată în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ au mai fost prezenți Radu Nicoară – directorul Oficiului Județean de Poștă Satu Mare, Ovidiu Călin – director regional Poșta Română și subprefectul Pataki Csaba.

Secretarul de Stat Iosif Moldovan a declarat că restructurarea Poștei Române a fost impusă de necesitatea diminuării cheltuieilor în vederea eliminării pierderilor care în anul 2010 s-au cifrat la 60 milioane lei.
La nivelul județului Satu Mare vor fi desființate 27 agenții poștale, prin arondarea acestora în subordinea ghișeelor poștale din zonele respective. “Factorii poștali cu activitate la ghișeele desființate nu-și vor pierde locurile de muncă, dar vor avea de făcut drumuri mai lungi. Totodată, prin restructurare, deși va fi restrânsă activitatea ghișeelor, cetățenii nu vor rămâne fără servicii poștale” – a declarat Iosif Moldovan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.