S-a înjumătăţit numărul beneficiarilor de venit minim garantat

În comparaţie cu primul trimestru al anului trecut, numărul beneficiarilor de venit minim garantat s-a înjumătăţit în perioada similară a anului în curs. Evidenţele Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Satu Mare arată că în primul trimestru al anului 2010 au beneficiat de venit minim garatat 6.500 de persoane al căror numărul a scăzut în acest an la 3.100.

Asta reiese din raportul directorului AJPS Daniela Cerneşteanu prezentat astăzi, 25 mai, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural. Potrivit şefei AJPS Satu Mare în 2010 numărul mediu lunar de beneficiari a fost de 114.371 de persoane cărora le-au fost achitate, pe parcursul întregului an 154.016.697 lei.
În continuarea şedinţei au luat cuvântul directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Satu Mare, Radu Coşa care a vorbit despre noile măsuri în ceea ce priveşte reducerea numărului de pensionari de boală. Despre campania de vaccinare a vulpilor a dat seamă directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Dorin Maurer iar despre programul “Casa Verde”, a vorbit directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Elisabeta Békéssy. Tot în cadrul şedinţei de astăzi a fost prezentat şi noul consilier pe problemele romilor, Sorin Oşan Berindea. Următoarea şedinţă a Colegiului prefectural va avea loc în 29 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.