Controale pe drumurile publice

Astăzi, 19 mai, între orele 10.00 şi 12.00, 20 de poliţişti rutieri sătmăreni împreună cu specialişti ARR, RAR şi SDN Satu Mare au acţionat pe DN 19-Pişcolt, pentru siguranţa traficuluirutier şi prevenirea indisciplinei în trafic.

Oamenii legii au urmărit modul în care sunt respectaţi timpii de odihnă şi de lucru, legalitatea transporturilor de mărfuri şi de persoane, dacă autovehiculele prezintă defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie sau de frânare. Pentru nereguli constatate, oamenii legii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 18.000 de lei, dintre care zece pentru defecţiuni tehnice, una pentru lipsă asigurare şi trei pentru nerespectarea timpilor de odihnă.

Doi şoferi turmentaţi

De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare pentru defecţiuni la sistemul de direcţie sau frânare şi au fost ridicate în vederea suspendării cinci permise de conducere, două pentru consum de alcool, două pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi unul pentru defecţiuni tehnice.
Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au depistat doi şoferi de autotractoare, de 52 şi 43 de ani, care aveau o alcoolemie peste limita legală admisă – 0,54, respectiv 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri şoferilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lor au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei.

Alcoolul nu face casă bună cu şofatul!

Oamenii legii mai spun că pe lângă posibilitatea producerii unei tragedii pe drumurile publice şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani. Aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Sub această limită fapta constituie contravenţie, iar sancţiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă (aproximativ 600 de lei).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.