„Cupa Sătmarului” la dans sportiv

În perioada 4-5 iunie Satu Mare va fi gazda primei ediţii a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Sătmarului”. Competiţia se va desfăşura în Sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre nr. 13 din Satu Mare.

Potrivit antrenorului de dans Ovidiu Ignat, „data limită de înscriere este de 1 iunie după care întârziaţii vor fi penalizaţi cu câte 50 de lei pe pereche. Mai trebuie spus că taxele de înscriere diferă în funcţie de categoria competiţională. Astfel, este de 80 de lei/pereche pentru concursurile oficiale indiferent de numărul de participări. De 60 de lei la categoria precompetiţional şi 30 de lei la solo fete”, a declarat Ovidiu Ignat. Pentru a face diferenţa dintre categoriile „oficial” şi „neoficial” sau „competiţional” şi „precompetiţional”, antrenorul de la Royal Dance Club Satu Mare spune că „la categoriile precompetiţional şi neoficial participă doar perechile care nu deţin carnete de sportivi iar la concursul oficial se pot înscrie dansatorii care sunt membri vreunei şcoli de dans”.

Cum se fac înscrierile?

Conform regulamentului stabilit de către organizatori participantele la categoria „solo fete” vor avea de prezentat un dans Cha-Cha iar la categoriile „precompetiţional” şi „neoficial” se va dansa un Cha-Cha şi un vals lent. „În ceea ce priveşte ţinuta competitorilor costumaţia pentru cei de la categoriile oficiale este cel stabilit de Federaţia Română de Dans Sportiv (FRDS). Pentru categoriile neoficiale şi precompetiţionale ţinuta este la liberă alegere”, a mai ţinut să precizeze Ovidiu Ignat. Înscrierile se fac de către antrenori până pe data de 1 iunie pe site-ul FRDS, www.dancesport.ro sau la adresa de email alin.frds@zahoo.com. „Site-ul oficial al FRDS le oferă perechilor de dansatori un sistem de înscriere on-line care simplifică extrem de mult înscrierea. Înscrierile le fac antrenorii de dans. Până în prezent nu s-au înscris foarte mulţi deoarece în aceste zile se desfăşoară un concurs la Dej dar pe la sfârşitul săptămânii viitoare se va contura lista competitorilor”, a declarat Ovidiu Ignat.

Biletul de intrare costă 10 lei/zi/persoană

La competiţie sunt invitaţi un număr de 26 de arbitri din: Oradea, Reghin, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Bistriţa, Turda, Sighetul Marmaţiei, Bucureşti, Arad, Dej, Braşov, Timişoara, Baia Mare şi Satu Mare. Preşedintele juriului a fost desemnat Cristian Parnescu din Cluj Napoca. Din juriu mai fac parte observatorul federal din Oradea, Tóth István, Varga Ottó din Satu Mare care este şi directorul competiţiei şi Alin Miron din Turda. Prezentatorul primei ediţii a „Cupei Sătmarului” va fi Florin Mureşan. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei/zi/persoană. Pentru buna desfăşurare a competiţiei şi-au dat concursul: Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare, Primăria Satu Mare, FRDS, Royal Dance Club Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Şcoala de Arte Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.