Se fac înscrieri la şcolile de Poliţie

Inspectoratul de Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare selecţionează candidaţi, bărbaţi şi femei pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru formarea poliţiştilor. Astfel, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a scos la concurs 250 de locuri, Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina 650 de locuri iar Şcoala de Agenţi „Septimiu Mureşan” din Cluj Napoca oferă celor interesaţi 150 de locuri din toamna acestui an. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii candidaţi trebuie amintite câteva precum: să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România, să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta între 18 şi 27 de ani, să fie apţi medical, fizic şi psihic şi să corespundă baremelor de înălţime stabilite. Înscrierile se fac la sediul IJP Satu Mare în zilele lucrătoare, între orele 09.30-12.00 şi 13.00-15.30.

Informaţii privind documentele de înscriere necesare pentru întocmirea dosarelor de candidat pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane, telefon 0261/80.77.77 interior 20.230, sau accesând site-urile www.academiadepolitie.ro, www.scoalapolitie.ro, www.scoalapolcj.ro http://sm.politiaromana.ro/internet.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.