“Legislaţie şi politici guvernamentale privind condiţia familiei din România”

În zilele de 13 – 14 mai 2011, Organizaţia Naţională a Femeilor Social – Democrate organizează împreună cu Organizaţia Judeţeană Satu Mare a Femeilor Social – Democrate simpozionul „Legislaţie şi politici guvernamentale privind condiţia familiei din România”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, care este celebrată anual în data de 15 mai.

Simpozionul va avea loc în sala de conferinţe a Hotelului „Valea Măriei” din localitatea Vama, deschiderea acestuia fiind programată în data de 13 mai, orele 12,00.

La simpozion participă reprezentante ale Organizaţiei Naţionale a Femeilor Social – Democrate, în frunte cu doamna Maria Lazăr, secretarul general a OFSD şi şeful Departamentului Egalitate de Şanse şi Familie al PSD, precum şi 62 de reprezentante ale organizaţiilor judeţene din 14 judeţe din Transilvania şi Banat şi în jur de 40 de reprezentante ale Organizaţiei Judeţene Satu Mare.

Simpozionul va fi onorat şi de o vicepreşedintă a Organizaţiei de Femei a Partidului Socialiştilor Europeni (WPES), d-na Sonja Lokar, şi de o reprezentantă a National Democratic Institute (NDI), doamna Alice Ratyis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.