Biserici virtuale … preoţi virtuali … creştini virtuali

Pentru a fi în trend cu moda se pare că bisericile urmăresc şi cucerirea lumii virtuale mergând până acolo încât s-au înfiinţat şi câteva biserici online.

Şi toate astea dincolo de blogurile şi site-urile cu tematică creştină care s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. „Dragi oaspeţi ai Bisericii on-line. Bine aţi venit în cel mai inedit spaţiu virtual al vieţii spirituale, dar şi cel mai provocator. De ce ne-ar mai trebui o biserică pe internet când avem o puzderie de alte biserici, pe care le ocolim sau nu, sau în care suntem dezamăgiţi sau împliniţi? De ce ne-ar mai trebui încă un argument pentru a mări confuzia pentru cei care cred că doar biserica lor este adevărată, sau de ce nu, biserica mea?”. Aşa începe prezentarea unei biserici virtuale www.bisericaonline.ro. Cei interesaţi de lumea virtuală a credinţei trebuie mai întâi să se logeze, adică să-şi aleagă un nume de utilizator şi o parolă pentru a putea intra în „familia creştină virtuală”.

„În esenţă nu e un lucru rău”

Consilierul cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, preotul Cristian Ştefan, spune că „în esenţă nu e un lucru rău deşi nu ştiam că deja există biserici sau cel puţin comunităţi creştine online. Internetul are şi părţile sale pozitive dar şi negative. Ce poate oferi o asemenea biserică? Viitorul ne va da răspunsul. Însă nu cred că bisericile virtuale vor putea vreodată intra în competiţie cu bisericile aşa-zise clasice”.

Pe site-ul www.bisericaonline.ro doritorii pot citi Sfânta Scriptură sau să discute pe forum cu alţi creştini. Mai mult decât atât celor interesaţi li se pune la dispoziţie şi un Cabinet de consiliere creştină online „Proximus” dar şi diferite lecţii creştine.
Despre bisericile on-line nu ştie prea multe nici protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan. „Nu ştiu nimic despre existenţa bisericilor on-line. Ce influenţă pot să aibă asupra vieţii creştine, asupra creştinătăţii în general? Nu ştiu ce să vă spun. Eu cred în Biserica Ortodoxă a părinţilor noştri şi nu în tot felul de forme imaginare, virtuale a creştinismului”, spune Ioan Socolan.

Biserica virtuală ortodoxă

Ideea de biserică on-line este ceva mai avansată în mintea creatorilor site-ului www.biserica-virtuala.ro. „BISERICA VIRTUALĂ ORTODOXĂ este o incercare de a realiza o biserică virtuală 3D în care virtualii enoriaşi sunt creştinii din întreaga lume care se înregistrează la acest proiect. Aparteneţa la acestă biserică virtuală este benevolă”, scrie pe prima pagină a site-ului în cauză. Biserica virtuală aparţine unei parohii din judeţul Vâlcea, din satul Scaioşi. Accesând secţiunea „Contact”, în afară de numere de telefoane utile şi adresa parohiei mai sunt postate şi câteva conturi bancare unde credincioşii pot să depună bani. „Dacă este o şmecherie? Nu ştiu ce să vă spun. Este o tendinţă nouă care îşi face loc cu o viteză extraordinară în rândul credincioşilor. Presupun că aceste site-uri sunt accesate în primul rând de tineri cei care au acces la internet. În schimb cei mai în vârstă rămân fideli instituţiei Bisericii aşa cum au văzut de la părinţii lor”, a mai ţinut să precizeze consilierul cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.