Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Copii muşcaţi de şobolani

sobi Copii muşcaţi de şobolani
Doi copii din oraşul Ardud au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, după ce au fost muşcaţi de şobolani. Băiatul -în vârstă de 11 ani şi sora acestuia, de 13 ani, au ajuns la UPU duminică, 7 mai, cu leziuni superficiale ale mâinilor şi buzelor. Aparţinătorii acestora, au declarat că minorii au fost muşcaţi de şobolani în timp ce se aflau acasă, în cartierul lăutarilor din Ardud, iar la propunerea personalului de la UPU au refuzat internarea. În consecinţă, a fost făcută recomandarea privind continuarea investigaţiilor la secţia de Boli Contagioase a Spitalului Judeţean.

În intervalul 6 – 9 mai, la UPU au primit îngrijiri medicale 368 persoane, din care 250 au fost adulţi. Dintre pacienţi, trei copii au primit îngrijiri medicale în regim de urgenţă după ce s-a constatat că şi-au introdus în nas sau urechi diverse obiecte, respectiv boabe de porumb şi fasole. Trei persoane au ajuns la UPU după ce au fost agresate, două în stare avansată de ebrietate, iar opt după ce au fost muşcate de câini şi înţepate de căpuşe.

În intervalul menţionat, la Spitalul Judeţean Satu Mare s-au născut patru băieţi şi patru fetiţe. 

STIRI SIMILARE
Un bărbat de 60 de ani, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, a fost accidentat marți, 17 ianuarie, la ora 10.45, în Ardud. Poliţiştii Serviciului Rutier, sesizaţi cu privire ...
Citeste tot articolul
APM Satu Mare organizează de aproximativ 6 luni, la sediile primăriilor urbane de pe raza judeţului Satu Mare, întâlniri publice cu cetăţenii pe diverse teme de mediu, cu participarea cetăţenilor ...
Citeste tot articolul
vin 80x60 Copii muşcaţi de şobolani
Consiliul Local (CL) al oraşului Ardud organizează sâmbătă, 2 aprilie, cea de-a V-a ediţie a concursului de vinuri. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură "Mircea Augustin" din localitate ...
Citeste tot articolul
elodia satu mare 150x150 Copii muşcaţi de şobolani
Coţ Margareta în vârstă de 79 de ani din Ardud este dată dispărută de la domiciliu din data de 21 iunie 2010. Deoarece poliţia nu a găsit încă femeia, familia ...
Citeste tot articolul
P7155235 150x150 Copii muşcaţi de şobolani
Un tânăr originar din Suceava este cercetat de poliţiştii de frontieră sătmăreni după ce în maşina lui au fost găsite 880 pachete de ţigări cu timbru fiscal ucrainean. Miercuri, 14 iulie ...
Citeste tot articolul
Accident grav între localităţile Ardud şi Răteşti în urma căruia 3 persoane sunt grav rănite. Marton Lajos, în vârstă de 55 de ani aflat la volanul unei Dacia 1310 a ...
Citeste tot articolul
Părinţii din localitatea Gerăuşa sunt împotriva comasării claselor I-IV cu şcoala din Ardud, pe motiv că elevii trebuie să facă naveta 6 km între cele două sate. Părinţii sunt dispuşi ...
Citeste tot articolul
Aproximativ 40 de persoane, printre care poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari au fost angrenaţi astăzi într-o acţiune de căutare a unei femei la Ardud, dispărută din data de 21 iunie ...
Citeste tot articolul
cresa7 80x60 Copii muşcaţi de şobolani
Înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2012-2013, a început luni, 21 mai. În cele cinci creşe din Satu Mare există disponibile 109 locuri, din care, ...
Citeste tot articolul
tamas1 80x60 Copii muşcaţi de şobolani
Distracţie la maxim, ieri, 21 mai, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie din Satu Mare. Concertul susţinut de îndrăgitul cantautor Aurel Tămaş, a adunat multă lume în Centrul Nou al ...
Citeste tot articolul
Accident la Ardud
Întâlnire publică organizată de APM Satu Mare la
„Concurs bahic” la Ardud
Elodia în variantă sătmăreană
880 pachete de ţigări descoperite în maşina unui
Accident grav între Ardud şi Răteşti
Părinţii din Gerăuşa împotriva comasării
Femeie dispărută
Locuri puţine, solicitări multe pentru creşele din Satu
Distracţie pe cinste cu USL şi Aurel Tămaş,

Posted by on May 9 2011. Filed under Stiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm