Locuri de muncă … fără lipici

Industria uşoară continuă să ofere cele mai multe locuri de muncă vacante cu toate că sătmărenii nu prea se înghesuie să ocupe aceste slube. Potrivit evidenţelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare acest domeniu oferă 76 de locuri de muncă din cele 334 vacante în judeţ, ceea ce reprezintă 22,75% din totalul joburilor scoase la bătaie săptămâna trecută.

Pe locul secund se află tâmplarii universali (19 locuri de muncă) iar apoi urmează manipulanţii de marfă cu 15 locuri vacante. Statisticile AJOFM arată că angajatorii oferă cele mai multe locuri de muncă în oraşul, reşedinţă de judeţ, adică 311 slujbe. Patronii din Ardud, Tăşnad şi Turţ nu oferă nici un loc de muncă pe când angajatorii din Negreşti vin cu şapte slujbe în întâmpinarea şomerilor iar cei din Carei oferă 16 locuri de muncă vacante.

Cei mai căutaţi şi de această dată sunt cei cu studii medii şi fără calificare în detrimentul celor cu studii superioare. Cele mai slab cotate meserii sunt cele de: brutar, controlor financiar, inginer textile-pielărie şi ospătar.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Locuri de muncă … fără lipici"

  1. Adrian SM   8 mai 2011 at 11:37 pm

    Salarii f. slabe, program de lucru incert ( a se citi : ştii când mergi la lucru dar nu ştii niciodată când ajungi acasă, asta însemnând că nu odată se întâmplă să lucrezi şi peste 24 de ore) şi un volum de muncă mult peste capacitatea unui om normal ar fi cele trei caracteristici fundamentale ale locurilor de muncă din industria uşoară.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.