Fanteziile premierului Boc


După două zile de lălăieli şi demonstraţii de inconsecvenţă penibilă şi jenantă referitoare la programul întâlnirii cu membrii de partid din teritoriu, premierul Emil Boc a sosit joi, 5 mai, la Satu Mare, într-o vizită care cu uşurinţă poate fi inclusă în categoria “am venit pe fugă, m-am lăsat aşteptat, am văzut, am aburit, şi-am plecat”. Având drept scop prezentarea în faţa pedeliştilor care-i susţin candidatura la şefia partidului a moţiunii “România dreaptă, România puternică”, întâlnirea lui Boc cu membrii de partid din Satu Mare care-l plac, a fost într-atât de privată, încât de emoţii, aceasta şi-a tot schimbat singură ora stabilită iniţial, de la 13:00 la 14:00, iar apoi 16:00. La drept vorbind, reperele orare menţionate erau prevăzute pentru Micula, unde premierul, însoţit de un desant pedelist de la centru – Elena Udrea, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Raluca Turcanu, Traian Igaş, Gheorghe Flutur, Valeriu Stănişoară şi Gheorghe Falcă – şi altul sătmărean, în fruntea căruia s-a aflat însuşi Valentin Breban, cel care, nu-i aşa, a demisionat din toate funcţiile de partid, a inaugurat o sală de sport şi un bloc ANL care au deja ceva vechime în folosinţă.

La restaurantul “Melody”, premierul s-a întâlnit cu membrii de partid sătmăreni, după care, înainte de-a urca în microbuzul de Micula, a făcut câteva declaraţii de presă. Una dintre acestea, citită de pe hârtia pusă la dispoziţie de Prefectură, a făcut referire la investiţiile din judeţul Satu Mare finanţate din fonduri europene: “Numai pe fonduri europene, există în momentul de faţă în derulare proiecte de 200 milioane euro, pe fonduri structurale şi pe fonduri din agricultură. În ceea ce priveşte programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, judeţului Satu Mare i-au fost alocate 100 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi de interes local, canalizare, apă, staţii de epurare sau de pe Măsura 3.22, care vor moderniza în continuare acest judeţ” – a declarat Emil Boc.

De departe, cea mai fantezistă declaraţie a premierului a fost cu referire la angajările făcute la nivel naţional în doar trei zile din luna mai. Emil Boc a declarat: “În premieră oarecum, vă prezint date despre combaterea muncii la negru. Astfel, în doar trei zile de controale şi de intensificare a muncii la negru, în urma intrării în vigoare a noii legislaţii din Codul Muncii, s-au înregistrat 60.700 noi contracte de muncă. În condiţiile în care, în luna aprilie se înregistrau pe zi cel mult zece contracte de muncă. Asta arată atât că Guvernul vrea să combată munca la negru, cât şi eficienţa controalelor efectuate de echipele mixte de control. În acest moment, se poate deja constata că pe zi ce trece se diminuează munca la negru şi de astăzi peste 60.000 de oameni au contracte şi carte de muncă, au un salar asigurat, sunt asiguraţi la pensii şi sănătate, iar statul plăteşte mai puţini bani pentru asistenţă socială. Asta înseamnă să faci reformă”!

Pe de altă parte, întrebat de ziarişti despre şoseaua de centură pe care o promitea sătmărenilor încă în urmă cu doi ani, Emil Boc a pasat răspunsul în sarcina ministrului anca Boagiu. Acesta a declarat: “Există două variante de ocolire în fază avansată: Satu Mare şi Carei, aflate în derulare. Carei a fost deja licitată şi în perioada următoare va fi semnat contractul de execuţie, iar pentru Satu Mare există studiul de fezabilitate, iar pe planul de dezvoltare figurează ca finanţabilă în exerciţiul financiar 2014-2020, dar se încearcă identificarea unei soluţii de finanţare mult mai rapide. Totodată, ca urmare a negocierilor din decembrie 2010 cu FMI, s-a dat drumul programului de 1 miliard euro bani de credite BEI, din care, judeţul Satu Mare va primi 106 milioane lei pentru 137 km, reprezentând tronsoanele de pe DN19 limita Bihor – Satu Mare, cu continuare la Baia Mare, ambele proiecte fiind în execuţie”.

2 Comentarii la "Fanteziile premierului Boc"

    Leave a Reply to rosu comunist

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.