Start pentru cursurile gratuite de echitaţie


Start pentru cursurile gratuite de echitaţie organizate prin intermediul proiectului “Tradiţii ecvestre fără frontiere în Sătmar”. Cursurile se desfăşoară la Clubul Sportiv “Horse Sylvana” din Botiz, iar în deschiderea acestora a avut loc o scurtă prezentare a cailor, a antrenorului şi a instructorilor. Proiectul „Tradiţii ecvestre fără frontiere în Sătmar, acronim ECVESTRO”, este finanţat cu 141.187 euro de către Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, HURO/0901/148/2.5.1.

Beneficiarii cursurilor gratuite de călărie sunt 175 de copii şi tineri din Satu Mare, din care 131 provin de la şcolile generale şi liceele din municipiu, iar 44 din medii defavorizate, prezintă diferite dizabilităţi fizice ori mentale, sau sunt de etnie romă. În urma înscrierilor care au putut fi făcute în trei locuri din Primărie, au fost depuse 300 de taloane, iar tragerea la sorţi a cursanţilor a fost făcută în data de 13 aprilie a.c. de către reprezentanţii mass media. Pe lângă cele 131 de taloane cu numele beneficiarilor de cursuri gratuite de echitaţie, au fost extrase alte 131 de nume care au fost incluse pe o listă de rezervă care va fi folosită în cazurile semnalate de abandon.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.