Cserey Csaba – un magician al percuţiei

Crede în limbajul universal al artei. În puterea vindecătoare a muzicii şi că tot ceea ce e frumos nu poate să fie decât în beneficiul omenirii. De când se ştie este atras de ritmurile nestăpânite ale muzicii. A cochetat cu pictura apoi cu sportul găsindu-şi calea în valurile sunetelor deoarece muzica îi este cel mai aproape de suflet. Adesea îl întâlnim pe Aleea Coposu încercând să aducă un plus de sensibilitate în viaţa tumultuoasă a urbei. Sau la concertele organizate ori singur, ori în colaborare cu alţi artişti consacraţi din domeniul muzicii. Vă invit să-l cunoaştem mai de aproape pe Cserey Csaba, Csabcsi, cum îl alintă prietenii şi să încercăm să înţelegem măcar o fărâmă din muzica sa, din fascinantul univers al sunetelor.

Reporter: Nu doresc să urmăresc un anumit şablon aşa că evit întrebarea la care probabil aţi răspuns de zeci şi sute de ori până acum. E vorba de începuturile artistice. Dar, cunoscând pasiunea dumneavoastră pentru pictură înclin să vă întreb dacă credeţi într-un limbaj universal al artei?

Cserey Csaba: Nu mă întrebaţi probabil pentru a nu urma şirul unor întrebări tipice de care uzează majoritatea reporterilor. Nici mie nu-mi place să urmez căi dinainte stabilite însă se cuvine să vă vorbesc şi despre începuturile mele ca artist. M-am născut în Gheorgheni, în secuime, la Porţile Occidentului şi Orientului. Dacă vreţi la graniţa dintre două lumi, în locul în care elementele din tradiţia mongolă, indiană şi a Asiei Centrale se înfiripă în tradiţiile locului. Nici muzica nu a scăpat de influenţele orientale. În muzica secuiască, la ciangăi mai cu seamă întâlnim dese influenţe asiatice. Mai ales turceşti şi mongole. M-am născut cu muzica în suflet. De mic copil am avut o sensibilitate deosebită pentru ritmuri. Am studiat tobele aşa-zise normale. Poate tot sub influenţa muzicii orientale. Născându-te şi crescând în secuime nu poţi să nu rămâi influenţat de acele ritmuri …

R.: Într-o lume atât de pătrunsă de tradiţii şi muzică cum de îşi găseşte locul pictura în sufletul tânărului Cserey Csaba?

C.C.: M-aţi întrebat dacă cred într-un limbaj universal al artei. Cred şi asta o spun cu toată sinceritatea. Un anumit sentiment poate fi exprimat în diferite feluri. Muzicianul exprimă iubirea prin arta sa. Pictorul îi dă culoare, sculptorul formă iar poetul exprimă sentimente, dureri, bucurii clădindu-le din cuvinte. Dar toţi vorbesc despre iubire, despre sentimente, despre durere, bucurie, viaţă şi moarte. Cred în limbajul universal al artei. Fac muzică de-o viaţă aşa că nu aş putea să nu recunosc importanţa acestui lucru.

R.: Totuşi aţi renunţat la pictură pentru a vă dedica exclusiv muzicii. Care a fost momentul de cotitură în viaţa dumneavoastră de muzician?

C.C.: Cu siguranţă Festivalul de la Woodstock. De altfel, ceea ce s-a întâmplat acolo a fost un lucru foarte serios pentru întreaga lume. Sigur, noi cei din blocul comunist l-am trăit puţin mai altfel. Am auzit despre Festival de la Europa Liberă pe care o ascultam la acea vreme. Apoi după Festival au venit şi în România tineri din Polonia, Ungaria, Luxembourg care ne-au povestit ceea ce s-a întâmplat acolo. Woodstock a fost un fenomen care a schimbat lumea.

R.: La început aţi cântat muzică rock iar apoi v-aţi căutat calea în alte stiluri …

C.C.: Pe la mijlocul anilor ’70 am trecut de la rock la muzica funky. Bine, nu stilul contează ci ceea ce vrei să exprimi şi să transmiţi publicului. Simt că acest stil de muzică este mult mai aproape de sufletul meu.

R.: Cum erau priviţi la acea vreme tinerii muzicieni în România?

C.C.: Nu prea bine. Trăiam într-un regim care nu tolera prea multe. Am făcut parte din mai multe trupe. Am cântat în mai multe locuri. Cu toate că regimul era destul de strict s-au organizat şi câteva festivaluri, concerte. Spre exemplu, la Izvorul Mureşului veneau să cânte trupe studenţeşti. Am cântat la Miercurea Ciuc. Cântam mai ales în restaurante şi aşa ne câştigam pâinea. Pe la sfârşitul anilor ’70 şi Ia începutul anilor ’80 am trecut la muzica progresistă …

R.: Ştiu că aţi participat şi la emisiuni televizate …

C.C.: Da. Prin 1981 sau 1982 am ajuns la TVR ceea ce ne-a ajutat să scoatem trei discuri. Erau discuri din acelea de polivinil cum erau la vremea respectivă dar pentru noi a fost ceva extraordinar.

R.: Am vorbit de stiluri muzicale diferite. Totuşi, lumea vă percepe ca pe percuţionistul Cserey Csaba. Pe cel care cântă la instrumente „ciudate”, „bizare” cu provenienţă orientală. Există o ruptură între „vechiul Csabcsi” şi cel de acum în ceea ce priveşte muzica, evident?

C.C.: Nu. Nu modul de exprimare contează ci ceea ce transmiţi. Am iniţiat acele seri de muzică relaxantă deoarece cred că lumea are nevoie de o asemenea muzică. Într-o lume plină de necazuri, probleme, stres, oamenii trebuie să-şi găsească un moment de linişte. Nu spun să o găsească prin muzica propusă de mine. Dar muzica are un rol extrem de important în viaţa psihică a omului.

R.: Am vorbit de anii începuturilor apoi al „creşterii” muzicianului. Am vorbit de anii comunismului. Unde l-a găsit Revoluţia din decembrie 1989 pe Cserey Csaba?

C.C.: La Satu Mare. În ’89 am fost angajat la Teatrul de Nord ca muzicant. Acolo am lucrat 18 ani.

R.: În prezent sunteţi profesor la Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu” din Satu Mare. De când aţi ales să-i învăţaţi şi pe alţii să iubească lumea ritmurilor?

C.C.: Sunt profesor din 1995, dar la Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu” predau doar din 2001.

R.: Există interes din partea tinerilor pentru muzică la Satu Mare?

C.C.: Nu mă pot plânge. Am foşti elevi care revin periodic. Tinerii sunt interesaţi de muzică. Predau stiluri diferite nu mă opresc la un singur stil de muzică.

R.: Aţi avut concerte în multe locuri. Aţi cântat alături de mulţi artişti consacraţi. Vă rog să vorbim puţin despre itinerariul muzical al dumneavoastră …

C.C.: Cu mare plăcere. Am avut concerte în multe oraşe din ţară: Târgu Mureş, Braşov, Cluj Napoca, Oradea. În străinătate am concertat alături de artişti renumiţi în: Germania, Belgia, Franţa, Austria, Ungaria. Desigur, am reuşit să ajung la aceste evenimente cu ajutorul Institutului Cultural Român. Am cântat cu Harry Tavian. Muzica acestui armean născut în Dobrogea poate fi considerat ca exemplu pentru diversitatea culturală europeană.

R.: Proiecte de viitor?

C.C.: Vreau să continui proiectul „Zgomotul ritmurilor”, concertele de relaxare. Am multe proiecte şi sper să am timp pentru a le duce la bun sfârşit.

R.: Vorbiţi de timp. Cred că muzica vă ocupă tot timpul. Mai rămâne loc şi pentru altceva? Ce hobby-uri, ce pasiuni mai are Csabcsi în afară de muzică?

C.C.: Nu prea îmi mai rămâne timp pentru altceva. Dar sportul a rămas unul dintre pasiunile mele. Nu ştiu dacă v-am spus că în tinereţe am făcut atletism şi alpinism. Chiar dacă nu le mai practic în prezent merg mult cu bicicleta. E tot un fel de sport.

R.: Şi pentru final vă întreb ce vrea să transmită prin muzica sa, Cserey Csaba, sătmărenilor şi … de ce nu (?) lumii?

C.C.: Linişte, încredere în sine şi … iubire fără de care lumea ar ajunge un gol incomensurabil.

httpv://www.youtube.com/watch?v=RxmKSYn7cHM&feature=channel_video_title

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.