Scandalurile s-au ţinut lanţ de Paşte

Paştele a adus nu doar linişte ci şi scandaluri. Astfel luni, 25 aprilie, în jurul orei 14.00 jandarmii au fost solicitaţii să intervină în sprijinul Poliţiei pentru aplanarea unui conflict provocat de către câţiva ţigani la un bar din Sătmărel. De la cârciumă scandalul s-a mutat la locuinţa unuia dintre lideri iar apoi în stradă.

Potrivit jandarmilor scandalul a pornit de la refuzul unuia de a oferi băutură celuilalt. Oamenii legii au reuşit să-i identifice şi să-i sancţioneze pe Zoltán P. în vârstă de 33 de ani cu o amendă în valoare de 300 lei pentru că a refuzat să de-a relaţii pentru stabilirea identitãţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul Poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificatã a organelor de urmãrire penalã sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi pentru provocarea ori participarea efectivã la scandal, în locuri sau localuri publice. Un alt scandalagiu, Romeo M. în vârstă de 37 de ani a fost amendat cu 600 lei.

De asemenea, jandarmii au intervenit în sprijinul poliţiştilor pentru a aplana mai multe scandaluri izbucnite astfel la un bar situat pe strada Careiului, pe strada Ostrovului, dar şi în localitatea Pelişor. Toţi scandalagii au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.