Vânt de Paşte în piaţa tradiţională


Pentru sătmărenii care au încercat să cumpere câte ceva vineri, 22 aprilie, din piaţa de produse tradiţionale, dezamăgirea a fost direct proporţională cu pustiul din holul Casei de Cultură a Sindicatelor. Ici colo, câte un comerciant consecvent, care spera că prinşi de febra pregătirilor pentru Paşte, sătmărenii n-o să observe că preţurile au luat-o brusc razna, şi-a expus plictisit marfa, marii absenţi fiind tocmai cei care ar fi trebuit să ofere cele necesare pe masa de sărbătoare.

Şunca şi cârnaţii se puteau cumpăra într-un singur loc, dar oferta era atât de săracă încât aproape că n-a meritat efortul deplasării comercianţilor. De altfel, simpatic şi cu simţul umorului, unul dintre vânzători ne-a mărturisit că răsuflă uşurat că nu l-am surprins mai repede în fotografie, până era masa goală! “Bine că am apucat să pun câte ceva pe masă, că dacă m-ar fi văzut şeful că n-am pregătit nimic, mă trimitea să vând în magazin” – ne-a spus vânzătorul.

În rest, în piaţă mai puteau fi cumpărate produsele lactate şi brânzeturile de la Primalact, care se încăpăţânează să se altereze mult înainte de expirarea termenului înscris pe ambalaj, alte brânzeturi – care, de ecologice ce se pretind, etalează cu aroganţă preţuri astronomice, nişte pâine, care nici măcar nu se mai oboseşte să semene la gust şi aspect cu ceea ce era la început, câteva frunze de spanac veştejite, murături, ţuică şi vin.

Problema e că, de o bună bucată de timp, ceea ce se întâmplă în holul Casei de Cultură a Sindicatelor nici măcar nu mai aduce cu o piaţă de produse tradiţionale. Ci seamănă mai degrabă cu o uriaşă favoare făcută unui grup restrâns de comercianţi agreaţi de Asociaţia Judeţeană a Producătorilor de Produse Tradiţionale, care, dacă ar încerca să-şi vândă marfa în pieţele din municipiu, s-ar face de ruşine pe lângă plătitorii taxelor stabilite de conducerea Administraţiei Domeniului Public.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.