Sâmbra Oilor, la 1 mai


Dacă tot n-o să aibă parte de ştrand, de 1 mai sătmărenii pot să se distreze la Huta Certeze, unde va fi organizată o nouă ediţie a manifestării tradiţionale Sâmbra Oilor. Datină inspirată de momentul ieşirii oilor la păşunat, Sâmbra Oilor a devenit cea mai spectaculoasă sărbătoare câmpenească a tuturor oşenilor şi s-a sărbătorit în toate satele Oaşului, pentru că viaţa oşanului a fost strâns legată de creşterea oilor.

Nu ştim deocamdată dacă anul acesta vor fi prezenţi la Sâmbră şi politicienii dornici să-şi facă imagine în mulţime, dar programul, aşa cum a fost conceput de organizatori, pare tentant. Deşi, cu excepţia membrilor Ansamblului “Doina” din Zutpfen – Olanda, celelalte formaţii şi ansambluri folclorice sunt cam aceleaşi ca în fiecare an.

Deschiderea festivă este prevăzută pentru ora 11:00, după care urmează programul artistic. Vor fi prezente ansamblurile folclorice “Ţara Oaşului” din Bixad – cu soliştii Petre şi Petrică Zelea, “Oaşul” – cu solista Maria Tripon, şi “Sânzâienele” din Negreşti Oaş, “Măgura” din Târşolţ – cu solista Maria Petca Poptean, “Izvorul Izei” din Săcel, judeţul Maramureş, “Oşencuţa” din Călineşti Oaş, precum şi “Cununiţa” şi “Cununiţa Năzdrăvană” din Satu Mare. Soliştii care vor încânta publicul vor fi Petrică Mureşan, Lavinia Goste, Nuţu Leordean, Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Dana Maria Huja, Malvina Madar Iederan, Alina Sichet Pop, Viorel Sacasti, Teodora Păcurar, Paul Cereteu, Alexandra Florescu, Cristina Oiegaş, Ionuţ Chilinţan, Ionică Hainal, Cristian Pomohaci, precum şi solistele participante la concursul ,,Vocea Populară”.

Spectacolul va fi susţinut şi de formaţiile de dansuri din Soconzel şi Batarci, ansamblul “Ceatăra” din Carei şi solista Ana Holdiş Pop, precum şi de formaţiile de dansuri germane din Turulung, de dansuri maghiare din Agriş, respectiv ansamblul folcloric ,,Ciobănaşul” din Drăguşeni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.