A aruncat deşeuri din sticlă în Someş

Marţi, 19 aprilie, în jurul amiezii poliţiştii din Apa au fost sesizaţi despre faptul că dintr-o basculantă se aruncă gunoaie în Râul Someş. Oamenii legii au pus imediat mâna pe făptaş. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani din Mireşu Mare, judeţul Maramureş. În urma cercetărilor efectuate a reieşit că maşina pe care o conducea aparţine unei firme din judeţul vecin. Tânărul bascula în apele râului deşeuri din sticlă. Poliţiştii au sesizat imediat Garda de Mediu Satu Mare. În cauză, faţă de societatea comercială din Maramureş specialiştii pe probleme de mediu au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 20.000 de lei. Oamenii legii atrag atenţia pe această cale că abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor este interzisă. Conform prevederilor legale, abandonarea deşeurilor şi a ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri publice sau în alte locuri nepermise, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.