Obiecte Pascale din săpun

Ghivece cu flori, iepuraşi, coşuleţe de Paşte, ouă frumos colorate şi toate făcute din săpun. Micile obiecte de artă au ieşit din mâinile unui grup de deţinuţi şi câteva persoane de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoanele cu Handicap Mental Adulţi „O viaţă nouă” din Satu Mare.
Activitatea a avut loc astăzi, 18 aprilie, între orele 10.00 şi 12.00 la Penitenciarul Satu Mare. Potrivit psihologului instituţiei, Diana Balázs, „ne-am gândit să organizăm această activitate având în vedere apropierea sărbătorilor Pascale. Participă opt deţinuţi şi opt persoane de la Centrul de Îngrijire care confecţionează mici obiecte cu tematică pascală utilizând ca materie primă săpunul”. Unul dintre cei mai talentaţi artişti este Eugen Şimon. Pictor şi sculptor de meserie, omul se pricepe de minune la modelarea micilor obiecte. „E o pasiune de-a mea. E bine că se organizează astfel de activităţi că altfel nu prea ai ce face aici. Sunt pictor de biserici şi sculptor. Am diplomă în aceste meserii. Am ajuns aici pentru tâlhărie dar continui să îmi dezvolt talentul de artist. Cum se fac aceste obiecte? Săpunul trebuie răzuit apoi pus în apă pentru a se înmuia. Apoi trebuie frământat ca un aluat până ce primeşti o masă compactă. Doar după acea începe modelajul. De altfel, şi aceasta este o formă de sculptură”, Eugen Şimon. Obiectele confecţionate vor fi expuse atât la Penitenciar cât şi la Centrul de Îngrijire.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.