Cât de mult se citeşte la Satu Mare?

Potrivit evidenţelor Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare la sfârşitul anului trecut la nivelul instituţiei au fost înscrişi 29.793 de cititori, cu 218 mai mulţi decât la finele anului 2009. O creştere spectaculoasă arată în schimb numărul vizitelor pe site-ul oficial al BJ Satu Mare.

Dacă în 2009 nu s-au înregistrat decât 10 vizitatori numărul accesărilor a crescut la 8.137, în 2010, iar în prezent depăşeşte 10.000 de vizite pe pagina web a instituţiei. În 2010 a crescut şi numărul vizitelor directe la bibliotecă. Astfel, anul trecut comparativ cu 2009 numărul împrumuturilor de carte a crescut cu aproape 5.000, de la 49.866 la 54.837. Statisticile arată că din cei aproape 30.000 de persoane înscrise la bibliotecă doar aproximativ 15-17% trec pragul instituţiei pentru a împrumuta cărţi. „Este vorba despre utilizatorii activi. În 2009 numărul acestora era de 5.793, iar anul trecut s-a înregistrat o creştere a numărului de utilizatori la 5.860”, a declarat directorul BJ Satu Mare, Mircea Ardelean.

O bună parte dintre cititori sunt elevii care „vin să împrumute cărţi de literatură pe care trebuie să le citească pentru şcoală. Mai sunt şi cititori care caută cărţi de specialitatre dar aceştia sunt puţini. Pe vremea când aveam sala de lectură, oamenii mai venea să răsfoiască ziarele. Mai stăteau să citească, să consulte câte o carte”, spune una dintre bibliotecare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.