Automate pentru măşti şi botoşei de protecţie, la Spitalul Judeţean


În holurile de la intrarea în Spitalele Nou şi Vechi din Satu Mare vor fi amplasate automate pentru măşti şi botoşei de protecţie, de unică folosinţă. Pentru a intra în posesia echipamentelor de protecţie, aparţinătorii pacienţilor internaţi vor trebui doar să introducă în aparat o bancnotă de 1 leu, iar apoi, în vederea efectuării vizitei în secţiile spitalului, vor avea obligaţia trebui să le folosească. La ieşirea din spital, măştile şi botoşeii vor fi depozitate în coşurile amplasate în apropierea automatelor.

În şedinţa de luni, 18 aprilie, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat în acest sens. Este vorba despre aprobarea închirierii – prin licitaţie publică cu strigare, a unor spaţii situate în unele imobile aflate în proprietatea publică a judeţului şi aflate în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă, în vederea asigurării echipamentului minim de protecţie sanitară a vizitatorilor.

Solicitarea conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a fost formulată la adresa Consiliului Judeţean, cu menţiunea că folosirea echipamentelor de protecţie este conformă cu prevederile O.M.S privind aprobarea normelor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare, precum şi cele ale ordinului comun al Ministerului Sănătăţii Publice şi Ministerului Muncii, privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii.

Potrivit celor declarate de Csehi Arpad, preşedinte Consiliului Judeţean Satu Mare, amplasarea automatelor, respectiv asigurarea măştilor şi a botoşeilor de protecţie prin intermediul acestora, va aduce venituri Spitalului Judeţean. Mai întâi, prin intermediul sumei reprezentând chiria ce va fi achitată de firma care va câştiga licitaţia, iar apoi din banii introduşi în automat de către vizitatori. Preşedintele Csehi afirmă că în perioada iernii, şi în special când se impune folosirea acestor echipamente de protecţie, Spitalul Judeţean cheltuia lunar până la 9.000 lei.

2 Comentarii la "Automate pentru măşti şi botoşei de protecţie, la Spitalul Judeţean"

    Leave a Reply to .....

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.