Puhoi de oameni la bursa locurilor de muncă


Interes fără precedent pentru căutarea şi găsirea unui loc de muncă, în cadrul bursei generale a locurilor de muncă organizate vineri, 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Cu mult înainte de ora 9:00, prevăzută pentru deschiderea oficială a acţiunii organizate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, sute de oameni aşteptau deja afară, în faţa intrării, iar după deschidere, pe lângă cei circa 100, lăsaţi cu porţia în interior, alte sute aşteptau în continuare afară să le vină rândul să intre. Între timp, dacă reuşeau să-şi facă loc în mulţime, cei de afară consultau cu interes panourile cu ofertele de locuri de muncă expuse de către agenţii economici.

Potrivit celor declarate de Gheorghe Tilibaşa, directorul AJOFM Satu Mare, aceasta este cea de-a zecea ediţie a bursei generale a locurilor de muncă organizate la nivel naţional, pe plan local urmând a fi organizată o altă acţiune în luna septembrie, destinată absolvenţilor. La acţiunea de vineri, doar 56 din cei 176 agenţi economici contactaţi de AJOFM au răspuns invitaţiei de participare. Cei prezenţi au oferit 457 locuri de muncă, ofertele cele mai numeroase fiind în domeniul confecţiilor şi al construcţiilor, dar şi în cele ale asigurărilor şi tâmplăriei.

Între ofertanţi i-am întâlnit şi pe reprezentanţii Centrului Militar Judeţean Satu Mare, pregătiţi pentru activitatea de recrutare a candidaţilor dornici să urmeze instituţii de învăţământ superior pentru pregătirea ofiţerilor, sau instituţii de învăţământ postliceal, pentru profesia de maistru militar. Singura condiţie impusă era limita maximă a vârstei viitorilor candidaţi, respectiv 25 ani, în rest nu există limite privind înălţimea sau greutatea. În holul Casei de Cultură a Sindicatelor s-au aflat şi reprezentanţii Fundaţiei “Hans Lindner”, în speranţa că, între cei dornici să găsească un loc de muncă, se vor afla şi tineri sau mai puţin tineri dispuşi pentru activitatea de voluntariat.

Un Comentariu la "Puhoi de oameni la bursa locurilor de muncă"

    Leave a Reply to marcel

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.