Simulare de revoltă la Penitenciar

O revoltă izbucnită la Penitenciarul din Satu Mare a pus pe jar astăzi, 13 aprilie, angajaţii instituţiei. Mai mult decât atât, baricadarea a cinci persoane private de libertate în camera de deţinere nu a făcut decât să complice şi mai mult situaţia.

Nu vă speriaţi. Este vorba despre un exerciţiu de alarmare „care se practică frecvent în sistemul Penitenciar. Exerciţiul de astăzi a fost dispus de către conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi urmăreşte dezvoltarea vitezei de reacţie a angajaţilor instituţiei. În exerciţiu au fost implicaţi deţinuţii unei singure secţii şi 133 de funcţionari publici cu statut special din cadrul instituţiei. În prezent, în Penitenciarul din Satu Mare sunt 414 de deţinuţi. Asemenea exerciţii cresc şi nivelul de siguranţă al acestora”, a precizat Dorinel Boitor, director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din cadrul Penitenciarului Satu Mare. Exerciţiul de astăzi a avut drept scop creşterea vitezei de intervenţie a personalului în situaţia în care toate acestea s-ar întâmpla în realitate. La acţiune au participat 133 de funcţionari publici cu statut special din cadrul Penitenciarului Satu Mare. Cu această ocazie au fost luaţi la control deţinuţii, celulele, secsecţiile de deţinere dar şi locurile în care aceştia au acces. În urma percheziţiilor efectuate nu au fost descoperite obiecte interzise precum: telefoane mobile, cartele SIM, arme albe, comprimate şi pacheţele a căror conţinut a fost prezumat ca substanţă stupefiantă, alcool sau produse de fermentaţie şi nici încărcătoare de telefon mobil. Exerciţiul a fost iniţiat de către ANP şi a fost desfăşurat simultan în toate unităţile de profil din ţară.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Simulare de revoltă la Penitenciar"

  1. zuzu   13 aprilie 2011 at 9:03 pm

    nu au fost descoperite telefoane sau arme pentru ca cu siguranta detinutii stiau dinainte de aceasta interventie

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.