Între Cer şi Pământ

Gonim spre Aeroportul din Satu Mare presaţi de timp şi cu gândul la avionul ce avea să ne zburde câteva ore în văzduh. E miezul zilei. Afară e soare, „cu dinţi” cum ne-am obişnuit să le spunem razelor ce abia de apucă să încălzească aerul mişcat ici-colo de vântul sălbatic de aprilie. Încet-încet se profilează în depărtare contururile aerogării. Ne parcăm maşina după care ne luăm bagajele şi aparatele de fotografiat. Suntem aşteptaţi încă de la intrare. Ni se cer actele de identitate, buletinele sau paşapoartele, ca pentru orice zbor de rutină. Apoi suntem invitaţi în spaţiul de control. Depunem genţi, geci, chei telefoane şi portofele într-o cutie ce alunecă apoi lent prin faţa controlorului. Ne descălţăm pentru a păşi prin coridorul de control. Nu piue nimic. Totul e în ordine. Ne luăm pantofii şi hainele şi suntem invitaţi să ieşim pe pista de decolare. Departe, la vreo 100 de metri vedem micul avion ce are să ne salte în văzduh. Glumim pentru a ne risipi urmele de stres inerente înainte de primul zbor cu un astfel de aparat.

Avionul e pregătit de decolare. Urcăm în cabina strâmtă cu doar patru locuri cu bagajele la picioare şi aparatele de fotografiat agăţate în gât. „Aţi mai zburat?”, vine întrebarea pilotului. „E primul meu zbor” îi spun. Poate neliniştea mi se citeşte în voce. Bărbatul zâmbeşte. „E cu totul altceva ca o călătorie cu microbuzul sau când urcaţi în lift. Oricum, în sacii de colo aveţi pungi dacă vi se face rău”. Zâmbesc … zâmbim … pentru a ne face curaj, rugându-ne în gând să nu avem nevoie de ele. Ne legăm cu centurile de siguranţă. „Trebuie. Vântul e puternic şi dacă apar goluri care zgâlţâie avionul trebuie să fiţi în siguranţă”, explică pilotul. Îl ascultăm fără să mai punem întrebări. E imperiul lui, avionul lui, cu reguli pe care nu avem decât să le respectăm.

Ne înălţăm încet, deasupra solului

Uruitul motoarelor ne trezeşte din reverie. Pilotul şi muzeograful Muzeului Judeţean Satu Mare, Diana Iegar îşi pun căştile. Noi cei din spate, eu şi un alt muzeograf nu avem decât să înfruntăm zgomotul infernal pentru un răstimp de câteva ore. Dar aventura merită. Asta o ştim cu toţii. Elicea se învârte cu o viteză nebunească iar „pasărea de fier” o ia din loc, cotind încet spre pista de decolare. Pilotul aşteaptă aprobarea turnului pentru a decola. Tastează câteva butoane pe bordul de comandă, activează harta electronică. Se aude ceva nedesluşit pentru noi, cei doi din spate, dispre căştile pilotului. Se pare că a primit aprobarea că începem să prindem viteză pe betonul pistei. Viteza creşte până ce după vreo câteva sute de metri ne ridicăm încet, deasupra solului. E o senzaţie ciudată. Nu seamănă cu nimic simţit până atunci. E greu de explicat în cuvinte. Ne înălţăm încet deasupra solului. Cu fiecare secundă ce trece solul, casele, construcţiile, aeroportul devin tot mai mici, mai îndepărtate. Pilotul mai trage puţin de maneta din stânga lui şi simţim cum ne înălţăm. Din când în când suntem zgâlţâiţi de vântul puternic dar şi de golurile de aer peste care trecem în zbor. „Sunt ca gropile de pe şosea”, explică pilotul zâmbind.

Ne îndreptăm spre Foieni

Panorama ce ni se desfăşoară în faţa ochilor e de o frumuseţe mirifică. Vedem departe. Linia orizontului primeşte o altă conotaţie, aici sus, mai aproape de nori. Sub noi, drumurile, câmpiile şi casele se desfăşoară după o geometrie perfectă. Înţeleg perfecţiunea unghiurilor şi segmentelor ce se întretaie. Altimetrul arată 400 de metri deasupra solului. „Faţă de nivelul mării suntem la 450-500 de metri”, spune pilotul încercând să acopere cu vocea sa zgomotul motoarelor. De undeva apare o hartă de zbor. Se stabilesc coordonate, direcţii de zbor. E un limbaj aparte străină de înţelegerea profanilor în ale zborului. Ne îndreptăm spre Foieni şi zona Careiului pentru a face câteva fotografii aeriene necesare arheologilor Muzeului Judeţean Satu Mare. „E un proiect european de identificare a siturilor arheologice care se văd extrem de bine din aer la început de primăvară când câmpiile încă nu sunt acoperite de culturi”, explică muzeograful Diana Iegar.

Norii îşi desfăşoară umbrele peste pământ

Încep să fac câteva fotografii pentru a fixa pe peliculă lumea mirifică ce se aşterne sub noi. De sus, totul e frumos. Au dispărut gropile, mizeriile. Totul se desfăşoară după o geometrie perfectă, urmând unghiuri perfect trasate şi linii de o exactitate uluitoare. Uneori, soarele de orbeşte prin geamul cabinei de zbor. Alteori, se ascunde după norii răzleţi ce se perindă pe cerul începutului de aprilie. De sus se pot desluşii uneori şi umbrele norilor ce „au ales” să ascundă pentru un răstimp de câteva secunde razele divinului Ra. Sunt imagini de neînchipuit pentru cei care nu am mai zburat.

E atât de frumos aici … între Cer şi Pământ

Câmpii, sate, drumuri şi păduri se întind pe zeci şi sute de km sub noi. Aparatele ţăcăne fără încetare. Suntem deasupra Foieniului. Orientarea nu e tocmai uşoară. Căutăm coordonate pentru a fi siguri de locul în care ne aflăm. Facem câteva ture deasupra zonei pentru a fixa cât mai multe cadre. Avionul se înclină încet. E o senzaţie ciudată când neuronii răspunzători de menţinerea echilibrului organismului încep să o ia razna. O uşoară ameţeală şi o forţă ce ne trage fără să-i putem rezista ne dezvăluie forţele uluitoare cărora le suntem supuşi aici departe, la 500 metri deasupra mării. Urechile mi se înfundă. Înghit în sec pentru a reechilibra diferenţa de presiune. Reuşesc, dar forţa centrifugă vine să dea din nou peste cap neuronii răspunzători de ameţeala ce devine tot mai puternică. Fixez un punct undeva în interiorul avionului pentru a reduce senzaţia de ameţeală. Reuşesc. Revin să fac fotografii şi să contemplu pământul de sub noi. E atât de frumos aici … între Cer şi Pământ.

Înapoi în lume

Ne îndreptăm apoi spre sudul judeţului, spre graniţa cu Sălajul, pentru a fotografia siturile din Cehal şi Cehăluţ. Clipele se scurg cu o viteză uluitoare. Parcă şi timpul ar avea alte înţelesuri când te îndepărtezi de Pământ. Satele şi câmpiile se înşiră sub noi iar apoi pier „înfulecate” de linia orizontului. Din nou fotografii. Apoi, ne întoarcem spre Satu Mare. Au trecut două ore de când am decolat când la orizont apare ca un şarpe întins la maxim, pista de aterizare. Ne apropiem încet de sol. Totul devine mai dezolant, mai aproape de realitate. Frumosul văzut de sus devine mai urât, mai neîngrijit. Atingem solul pe nesimţite. Cotim spre locul de unde am pornit cu două ore în urmă spre Ceruri. Viteza scade cu fiecare metru. Ne oprim. Aşteptăm ca motoarele să-şi înceteze uruitul pentru a putea coborî. Deschidem cabina. Vântul rece ne izbeşte cu o furie de neimaginat. „Bun venit acasă” mă gândesc fără să-mi rostesc cu voce tare gândul. Ne îndreptăm apoi spre intrarea în Aeroport pentru a ne recupera actele de identitate.

În loc de încheiere

Doamne cât de frumoasă e lumea de sus! Mă gândesc la Dedal şi la fiul său, la vechile legende despre zbor. Mă gândesc că şi noi am fost mai aproape de Soare, fără însă să ni se topească aripile precum lui Icar, fiul lui Dedal care fascinat de frumuseţea înălţimilor s-a apropiat prea mult de Soare, în ciuda sfatului tatălui său. Dar Helios invidios că oameni ar putea să înveţe să zboare i-a topit aripile de ceară iar Icar s-a prăbuşit în apele Mării Egee. Ne despart mii de ani de această primă încercare de a cuceri văzduhul. De atunci mii de Icar-i s-au înălţat spre ceruri în aparate tot mai sofisticate. Sunt mulţumit că am reuşit să zbor şi să contemplu frumuseţea lumii văzută … din apropierea norilor.

Comentarii

comentarii

5 Comentarii la "Între Cer şi Pământ"

  1. Teo   12 aprilie 2011 at 9:17 pm

    Frumos artcol, nu stiu daca ati fost si…dincolo de nori 😀

    Daca vreti, va trimit poze 😀

    Un peisaj superb deasupra norilor!

    Răspunde
  2. bubu   13 aprilie 2011 at 10:12 am

    cum dracu a atins avionul ala solul pe nesimtite? asta-i buna, eu cred ca autorul a fost prea surprins de zbor sa sesizeze zgiltiiturile. si cum ai reusit mai omule sa deschizi cabina? la foieni, da, a fost frumos tare:))

    Răspunde
  3. marcel   13 aprilie 2011 at 11:53 am

    ce frumoase privelisti

    Răspunde
  4. zuzu   13 aprilie 2011 at 8:58 pm

    avem un judet si o tara frumoasa

    pacat ca nu stim sa le pretuim

    Răspunde
  5. tac'su   14 aprilie 2011 at 1:15 am

    Fericitule. Un avion cu patru locuri. Adica privat. Primul zbor. Foarte fain. Articolul binenteles. Hai fie, si tu esti la fel de fain. Ceva poze?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.