Împreună împotriva violenţei domestice


Pe parcursul a doi ani, respectiv în intervalul 01.08.2010-31.07.2012, Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare derulează proiectul ,, Europa faţă în faţă cu violenţa domestică – Schimb şi transfer de competenţe locale”, inclus în Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, finanţat din fonduri europene prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi FormăriiProfesionale.
Obiectivele generale ale proiectului constau în îmbunătăţirea calităţii măsurilor luate împotriva violenţei domestice la nivel local, crearea unei reţele locale de acţiune, sensibilizarea şi informare a opiniei publice cu privire la fenomenul violenţei domestice şi a efectelor sale pe termen lung, precum şi oferirea de suport victimelor şi agresorilor violenţei domestice. Lansarea proiectului a avut loc marţi, 12 aprilie, la sediul SPAS, cu participarea conducerii instituţiei şi a reprezentanţilor instituţiilor, respectiv ONG-urilor din Satu Mare cu care SPAS va colabora în vederea obţinerii unor rezultate pozitive în privinţa combaterii violenţei domestice.

Potrivit celor declarate de Doina Văsuţ, directoarea SPAS Satu Mare, este vorba despre un proiect în oglindă bazat pe parteneriate, cu o valoare 15.000 euro, finanţarea fiind asigurată de Uniunea Europeană. Pe lângă România, respectiv SPAS Satu Mare, celelalte ţări partenere sunt Germania – în calitate de coordonator, Belgia, Polonia, Cehia, Letonia şi Olanda, în timp ce Elveţia – care nu beneficiază de fonduri europene – îşi asigură participarea la proiect prin finanţare proprie.Scopul proiectului constă în îmbunătăţirea calităţii măsurilor luate împotriva violenţei domestice la nivel local, prin realizarea de schimburi informaţionale specializate la nivel internaţional.

Între activităţile din cadrul proiectului propuse la nivel local, Doina Văsuţ a menţionat crearea unei reţele locale prin implicarea mai multor instituţii care prin acţiunile lor pot contribui la stoparea ciclului violenţei domestice. Totodată, mediatizarea proiectului va fi făcută prin intermediul mass media şi cu ajutorul campaniilor de informare, prevenire şi sensibilizare, prin intermediul pliantelor şi broşurilor cu menţiuni referitoare la paşii pe care o victimă a violenţei domestice îi poate urma, precum şi a instituţiilor care oferă servicii în acest domeniu. Proiectul va avea ca rezultate crearea şi dezvoltarea de măsuri locale în privinţa educării adulţilor în vederea combaterii violenţei domestice, respectiv instruirea persoanelor care întâlnesc cazuri de violenţă domestică în cadrul activităţii pe care o desfăşoară, dar şi schimbul de concepte în munca cu victimele şi abuzatorii, în vederea creşterii gradului de conştientizare şi sensibilizare a publicului larg cu privire la fenomenul violenţei domestice.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Împreună împotriva violenţei domestice"

  1. bubu   13 aprilie 2011 at 10:22 am

    teorie! cucoanele de la spas se plimba in strainatate si-atit! chiar sunt curios cum va scadea violenta domestica. au idee cei de la spas cite cazuri de violenta domestica sint in satu mare si cum nu intervine niciodata politia, ca nu se baga in familii? un mare cicat!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.