Opt localităţi din judeţ, fără curent, din cauza furtunii


Furtuna şi vântul puternic de azi noapte au determinat întreruperea energiei electrice în opt localităţi ale judeţului Satu Mare. Ilie Ţura, directorul SC Electrica SA Satu Mare afirmă că este vorba despre Doba, Păulean, Dacia, Boghiş, Traian, Micula, Bercu Nou şi Mesteacăn, unde, din cauza vântului au fost rupte cabluri de înaltă tensiune ori au fost afectaţi izolatori. De asemenea, au fost afectate parţial Livada şi Sătmărelul.

“În unele dintre localităţile afectate au fost localizate deja avariile şi se lucrează în vederea remedierii acestora, iar în celelalte urmează să se intervină, astfel că pe parcursul zilei în toate localităţile va fi reluată furnizarea energiei electrice” – a precizat Ilie Ţura.

Pe de altă parte, potrivit celor declarate de Iulian Burz – comandantul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă “Someş” şi Vasile Andrieş, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, în judeţ nu au fost semnalate evenimente nedorite provocate de furtuna din cursul nopţii.

Un Comentariu la "Opt localităţi din judeţ, fără curent, din cauza furtunii"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.