OFICIAL: Taxa auto este ilegală

În urma unei solicitări trimise de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a decis că taxa de poluare introdusă de România pentru maşinile second-hand importate este ilegală.

Divergenţele iscate de introducerea unei taxe de poluare pentru maşinile second-hand importate în România par să se reaprindă.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene de la Luxemburg (CEJ) a dat astăzi publicităţii un comunicat oficial în care condamnă decizia statului de a taxa vehiculele second-hand introduse în România: “Taxa de poluare introdusă de România, impusă maşinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislaţiei Uniunii Europene. Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare) are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre”.

Mai mult decât atât, CEJ susţine că legislaţia europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de provenienţă autohtonă. Poziţia CEJ devine publică, după ce Tribunalul Sibiu a solicitat un punct de vedere oficial în cazul unui român care a trimis Statul în judecată pentru perceperea unei taxe de poluare mai mare decât valorea maşinii cumpărate.

În acelaşi comunicat CEJ se arată: “Curtea apreciază că legislaţia românească în această materie are ca efect faptul că vehiculele second-hand importate, cu o vechime considerabilă, sunt taxate cu până la 30 la sută din valoarea lor – chiar dacă este aplicată o reducere însemnată la taxă ca urmare a scăderii valorii acestora – în timp ce maşinile similare oferite pe piaţa auto second-hand internă (din România) nu sunt supuse acestei taxe. În atare condiţii, legislaţia are ca efect descurajarea importului şi înscrierii în circulaţie în România a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre”.

Deşi Uniunea Europeană nu interzice statelor membre introducerea unor taxe proprii, legislaţia europeană obligă fiecare ţară să dezvolte un sistem de taxe care să nu favorizeze vânzările auto second-hand locale, în defavoarea importului de maşini similare din Europa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.