Cum să mâncăm sănătos?

Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată astăzi, 7 aprilie, şi la Satu Mare. Direcia de Sănătate Publică (DSP) în colaborare cu Grădiniţa cu program prelungit nr.6 din Satu Mare au organizat o acţiune de conştientizare a copiilor şi părinţilor cu privire la alimentaţia sănătoasă.

„Noi avem încheiat un parteneriat cu DSP-ul. În cadrul acestui parteneriat organizăm diverse acţiuni. Tema acţiunii de anul trecut a fost igiena bucală. Acum am ales alimentaţia sănătoasă. Este foarte important ca cei mici dar şi părinţii să cunoască noţiunile elementare despre alimentaţia sănătoasă. Suntem invadaţi de tot felul de alimente însă trebuie ştiut ce e bine şi ce nu să-i dăm unui copil să mănânce”, explică directorul grădiniţei, Eleonora Noémi Nuszer.

La acţiunea de astăzi au fost invitaţi şi reprezentanţi ai DSP Satu Mare. Lidia Tămaş, psihologul Carmen Guleş şi Pataki Liubinetchi Claudia le-au vorbit părinţilor şi copiilor despre importanţa alimentaţiei sănătoase. Ce le place copiilor să mănânce? Nu e greu de ghicit. Chips-uri, cartofi pai, hamburgeri, cheesburgeri şi alte asemenea alimente cât se poate de nesănătoase. Desigur, cei mici nu puteau uita nici de răcoritoarele pline de coloranţi. Carmen Guleş le-a explicat celor mici cât de important este să consume cât mai multe legume, fructe şi salate. Tot în cadrul parteneriatului cu DSP până la sfârşitul acestui semestru, cei mici vor învăţa despre igiena corporală dar şi despre bolile virale şi bacteriene. Desigur, cu noţiuni adaptate vârstei lor.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.