Înghesuială la cursurile gratuite de călărie


Prelungită până la sfârşitul lunii martie, perioada de înscriere a copiilor şi tinerilor din Satu Mare în scopul învăţării gratuite a călăriei, s-a încheiat. În total, conform proiectului „Tradiţii ecvestre fără frontiere în Sătmar”, care va fi derulat de Primăria Satu Mare în parteneriat cu Fundaţia „Tiszavarazs” din Materszalka – Ungaria în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România – Ungaria 2007-2013, numărului beneficiarilor a fost stabilit la 175, din care 25% vor fi selectaţi din rândul celor proveniţi din diferite medii sociale precum familiile defavorizate, persoane cu disabilităţi sau de etnie romă. Deoarece numărul copiilor şi tinerilor înscrişi pe cele 131 de locuri este mult mai mare, se va proceda la o tragere la sorţi a beneficiarilor, acţiunea urmând să aibă loc la mijlocul săptămânii viitoare.

Adriana Lenghel, asistent manager de proiect a precizat că până la sfârşitul lunii martie, în cele trei puncte din Primăria Satu Mare prevăzute pentru completarea taloanelor, a fost înregistrată înscrierea a peste 200 de copii şi tineri pentru cele 131 de locuri destinate acestora. „Deoarece numărul celor înscrişi este mult mai mare decât numărul locurilor disponibile, aşa cum s-a anunţat la lansarea proiectului, reprezentanţii presei vor fi cei care vor trage la sorţi numele celor care vor urma cursurile de echitaţie. Acţiunea va avea loc, probabil, miercurea viitoare (13 aprilie), în cadrul conferinţei de presă organizate de primarul Iuliu Ilyes. Tot atunci, va fi întocmită şi o listă de aşteptare, în condiţiile în care rata de abandon prevăzută după începerea cursurilor este de 50%” – a afirmat Adriana Lenghel.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Înghesuială la cursurile gratuite de călărie"

  1. marcel   6 aprilie 2011 at 11:28 am

    exista oare locuri si pt copii mai mari?:P

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.