Ziua Jandarmeriei Române la Satu Mare

Luni, 4 aprilie, jandarmii au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române la sediul instituţiei. Acţiunile dedicate acestei zile au început de la ora 12.00.

Pentru a da posibilitatea celor interesaţi să i-a contact cu viaţa de zi cu zi a jandarmilor, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare a organizat şi Ziua Porţilor Deschise. Elevi de şcoală, părinţi cu copii şi bunici cu nepoţi au trecut luni pragul Jandarmeriei pentru a lua parte la sărbătoarea acestora. Pe lângă sătmăreni au mai fost prezenţi şi primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef dar şi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă.

Cei mai încântaţi au fost copiii

Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu au fost recompensaţi prin mulţumiri: patru ofiţeri, doi maiştri militari, 75 subofiţeri şi un număr de ăapte persoane contractuale. Cu această ocazie luptătorii din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au pregătit o serie de demonstraţii sportive, lupte dar şi câteva tehnici de intervenţie în cazul unor acţiuni specifice lor. Deschiderea a fost făcută de un exerciţiu de dresaj al câinilor de serviciu, urmată de un exerciţiu de intervenţie profesională. Scenariul a fost unul complex, într-o clădire fiind luaţi mai mulţi ostatici de către un grup de terorişti. Echipele de jandarmi au atacat clădirea din mai multe direcţii, şi după un schimb de focuri cu teroriştii au reuşit să elibereze ostaticii şi să încătuşeze teroriştii. Cei mai încântaţi au fost copiii care au primit cu urale orice nouă demonstraţie a acestora. La finalul manifestărilor cei interesaţi au avut posibilitatea să vadă mai de aproape maşinile de intervenţie a instituţiei, armele din dotare dar şi să ia cunoştinţă de viaţa de zi cu zi a jandarmilor. În curtea instituţiei a fost instalat şi un stand de informare pentru cei care doreau să cunoască mai de aproape instituţia dar şi pentru tinerii care doresc să urmeze o şcoală militară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.