Liviu Dragnea a inspectat organizaţia PSD Satu Mare

Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD) Liviu Dragnea a fost prezent vineri, 1 aprilie, la Satu Mare. În urma întâlnirii cu conducerea organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, secretarul general a ţinut o conferinţă de presă la sediul partidului.

La întâlnirea cu presa au fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, prim-vicepreşedintele PSD Satu Mare, Gheorghe Ciocan şi preşedintele Organizaţiei Municipale a partidului, dr. Dorel Coica. “Organizaţia judeţeană a PSD Satu Mare este una bună însă sistemul de organizare trebuie să fie mult mai riguros şi implementat la nivelul tuturor organizaţiilor locale. Trebuie să se creeze o reţea de activişti de partid până la nivel de cartier, stradă, bloc. Deoarece numai aşa vor reuşi să avem structuri puternice. Dacă se va face acest lucru, organizaţia sătmăreană va fi una dintre cele mai puternice din Transilvania”, a declarat secretarul general a PSD.

Se poate şi mai mult

În ceea ce priveşte Uniunea Social-Liberală (USL), Liviu Dragnea consideră că la nivelul judeţului Satu Mare nu sunt probleme. “Am constatat că la Satu Mare USL funcţionează destul de bine. Cred că putem pune bazele aici a unei construcţii sănătoase. Mai ales că în judeţul Satu Mare am avut întotdeauna rezultate bune la alegeri. Dar se poate şi mai mult. Satu Mare are o organizaţie bine aşezată însă şi aici PSD poate obţine mai mult decât până acum”, explică Dragnea.

„Bătălia pentru România se va da în Transilvania”

Nu au lipsit nici acuzele la adresa actualei guvernări. Însă Liviu Dragnea nu vede soluţia doar în plecarea lui Emil Boc de la cârmele Guvernului sau în demiterea preşedintelui. “Trebuie să plece întreg Guvernul. Nu rezolvăm nimic doar cu plecarea lui Boc. Nici demiterea preşedintelui nu este un scop în sine. Am spus la un moment dat că bătălia pentru România se va da în Transilvania. Aici sunt cei mai mulţi care au votat cu Băsescu în alegerile anterioare şi cu PD-L-ul. Şi acum oamenii se simt înşelaţi în aşteptări. Tocmai pentru asta trebuie să se înţeleagă că avem nevoie de o schimbare. În 2004 am plecat de la Guvernare lăsând în urma noastră o creştere economică de 8%, preluându-l de la un deficit de câteva procente. Uitaţi-vă în ce hal este economia în prezent”, a precizat secretarul general a PSD.

Sistemul sanitar – un alt punct sensibil

Supărat pe şirul nesfârşit de nedreptăţi aduse populaţiei, Liviu Dragnea spune că PSD “nu a tăiat şi nu va tăia niciodată salariile cu 25%. Nu a tăiat şi nu va tăia niciodată pensiile cu 15%”. Sistemul sanitar este un alt punct sensibil pe care actualii guvernaţi, în opinia lui Dragnea, îl tratează cu superficialitate. “În loc să investească în aparatură medicală, în serviciile medicale şi în medici şi asistenţi, constatăm că se reduce numărul de paturi în spitale. Alte unităţi spitaliceşti sunt închise”, spune Dragnea. În ceea ce priveşte UDMR-ul, Dragnea spune că se aşteaptă ca aceştia să aibă o reacţie într-un timp rezonabil în direcţia alăturării unei noi construcţii politice. „Să părăsească acest Guvern pentru a nu fi părtaşi la minciunile acestuia”, spune politicianul.

2 Comentarii la "Liviu Dragnea a inspectat organizaţia PSD Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.