Visul s-a terminat! – Am pierdut finala!

Nu a fost să fie! CSM Satu Mare s-a împiedicat în finala Cupei României de ICIM Universitatea “Vasile Goldiş”.

Show must go on!!! Ora 17.15. Fluier de început pentru Marea Finală a Cupei României la baschet feminin. Speranţe şi … multe, multe aşteptări. După un început promiţător însă extrem de stresant, fetele de la CSM au condus o bună parte din primul sfert de joc după care balanţa a înclinat în favoarea arădencelor. După ce fetele de la ICIM Arad au egalat aducând scorul la 15-15, a început drama din teren! Minutele s-au scurs cu o iuţeală ameţitoare apropiindu-ne de deznodământul dramatic: Am pierdut finala!

“Zeii” au ţinut cu arădencele

Se pare că Fortuna a ţinut sâmbătă seara cu arădencele. Într-un meci dramatic pentru sătmăreni, elevele lu Dan Fleşeriu au pierdut la scorul de 85 la 63 partida cu baschetbalistele din Arad. Fetele lui Stacey Nolan au preluat conducerea încă de la finalul primului sfert de joc după care … nu au mai lăsat-o din mână. După primul sfert de joc, tabela de marcaj arăta scorul de 21 la 17 în favoarea fetelor de la ICIM Arad. Diferenţa a crescut şi mai mult astfel că la finalul celui de-al doilea sfert scorul era net în favoarea elevelor lui Nolan: 47 la 29.

Drumul spre agonie

Apoi a urmat “jocul nervilor”. Stresul dar şi presiunea mizei se pare că a jucat scorul în favoarea arădencelor. Diferenţa de 20 de puncte la sfârşitul celui de-al treilea sfert ne-a făcut să ne gândim la deznodământul nefavorabil al partidei. Arădencele nu au mai lăsat scorul din mână nici în ultimul sfert. La doar 6 minute de finalul întâlnirii ICIM Arad ne conducea cu 77 la 54. Chiar şi galeria a amuţit pentru câteva momente! Stresul şi nereuşitele unor încercări disperate de a marca şi-au pus amprenta atât în teren cât şi în tribune. Cu 2 minute înainte de final tabela de marcaj arăta scorul de 83 la 60 în favoarea oaspeţilor. Apoi … totul a decurs cu o repeziciune uluitoare. Nici secundele nu mai ţineau cont de stresul jocului. Tabela de marcaj s-a oprit la scorul de 85 la 63 şi a “pasat” cupa în braţele arădencelor. “Ce să zic? Trebuie să muncim mai mult. Arădencelor le-a ieşit tot ce şi-au propus pentru această seară. Noi … am pierdut. Asta e. Dar nu trebuie să ne dezamăgim. Lupta continuă”, a declarat preşedintele Comitetului director a CSM Satu Mare, Kereskényi Gábor. “Vreau să felicit echipa din Arad. Dar ţin să precizez că s-a jucat un joc extrem de dur. De multe ori nu am înţeles deciziile arbitrilor. În apărarea Aradului s-au dus adevărate lupte ceea ce nu odată ne-a defavorizat”, a declarat după meciul de sâmbătă seara antrenorul CSM Satu Mare, Dan Fleşeriu.

Suntem mândri de voi!

Finala mică a decis soarta medaliei de bronz. Pentru locul III au urcat pe teren SCM CSS Craiova şi LMK BC Sepsi Sfântu Gheorghe. După cele patru sferturi de joc, bronzul pleacă la Sfântu Gheorghe în defavoarea oltencelor. A urmat apoi festivitatea de premiere. Lacrimi de supărare de o parte şi … lacrimi (de bucurie) şi extaz de cealaltă parte. Ochi înlăcrimaţi în tribune şi pe teren. Însă lupta continuă, aşa că: Înainte fetelor şi … capul sus! Suntem mândri de voi!

2 Comentarii la "Visul s-a terminat! – Am pierdut finala!"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.