Ovidiu Ignat – creatorul de dansatori campioni

Doar pasiunea te poate face să nu renunţi şi să nu te abaţi de la calea aleasă. Doar pasiunea te poate face să petreci ore în şir învăţându-i pe alţii paşii de dans iar apoi elemente din ce în ce mai complexe pentru a crea o coreografie care să îmbine talentul şi munca cu frumuseţea mişcărilor de pe parchetul de dans. Ovidiu Ignat şi-a propus să-i înveţe şi pe alţii secretele dansului. Şi a reuşit atât de bine încât Royal Dance Club Satu Mare pe care la înfinţat în 1993 împreună cu Otto Varga, un alt mare maestru de dans, se întoarce cu medalii de la campionatele naţionale şi internaţionale de dans sportiv.

Reporter: De unde pasiunea pentru dans?

Ovidiu Ignat: Întotdeauna mi-a plăcut sportul. Am făcut opt ani de judo şi patru ani de înot. Am început să fac dans sportiv doar după armată. Primele cluburi de dans în Satu Mare s-au înfinţat doar în 1992. Primul club de acest gen a fost la Unio. Multă vreme acesta a fost singurul club de dans sportiv din oraş. Adevărul e că nici în prezent nu sunt prea multe. De altfel, ca şi o curiozitate, şi Federaţia Română de Dans Sportiv s-a înfinţat tot în ’92. Am făcut cursul şi apoi am fost selectat pentru concursuri.

R.: Cât de lung a fost drumul de la noviciatul în ale dansului şi până aţi devenit antrenor şi arbitru la competiţiile naţionale?

O.I.: Fac dans sportiv de 20 de ani. Antrenor şi arbitru de dans sunt din 1994. De atunci mă ocup mai mult de pregătirea copiilor. Ţin cursuri atât pentru începători cât şi pentru avansaţi. Pregătesc perechi pentru concursurile naţionale şi internaţionale pe care le avem.

R.: Prin ce se deosebeşte dansul sportiv de dansul de societate, aşa-zis clasic?

O.I.: E adevărat că dansul de societate e mult mai elegant însă dansul sportiv e mai atrăgător. Presupune un complex de mişcări care nu se regăsesc în dansul de societate. Dar presupune multă muncă. Dansul sportiv este într-o continuă dezvoltare, trebuie să exersezi permanent pentru a fi în formă. E o ramură sportivă care evoluează extrem de rapid iar dacă nu exersezi zi de zi pierzi pasul cu cluburile din afara ţării. Întotdeauna apare ceva nou. Ca să fi bun la nivel competiţional şi să te întorci cu rezultate trebuie să munceşti mult.

R.: Care sunt cele mai bine-văzute stiluri de dans la noi în Satu Mare?

O.I.: Dacă luăm în considerare că suntem un popor latin atunci pot spune că dansurile latino-amiracane. Avem o afinitate pentru aceste stiluri de dans.

R.: Dacă am ajuns să vorbim despre stilurile de dans, ce tipuri de dans pot învăţa tinerii la Royal Dance Club?

O.I.: Noi ne-am axat în exclusivitate pe dansul sportiv. Tinerii care vin la noi pot să înveţe: Cha-Cha, JiVe, Paso Doble, Quick-Step, Slow Foxtrot, Rumba, Salsa, Samba, Tango dar şi Vals Vienez şi Vals lent. De fapt aceste tipuri de dans fac parte şi din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Dans Sportiv.

R.: Antropologii, şi nu numai, vorbesc despre dans ca despre un limbaj universal. Poziţia dansatorului, jocul corpului, mimica feţei, mişcările pe care le transmite celor care îi privesc dansul ar fi de fapt un limbaj uneori destul de greu de înţeles. Ce credeţi despre această teorie?

O.I.: Este cât se poate de adevărată. Întradevăr, dansul este un limbaj. E destul să ne gândim la dansul oamenilor primitivi şi nu numai, pentru a vedea că prin dans se încearcă transmiterea unor emoţii, sentimente atât către partenerul de dans cât şi către privitori. Dansul e un limbaj extrem de complex. Greu de desluşit. Apoi dansul nu e doar un dat al nostru, al oamenilor. Gândiţi-vă la dansul prin care masculii unor specii de animale încearcă să seducă femela. Este vorba tot despre un limbaj. Avem dansul, mişcarea şi de ce nu, muzica, în gene. Dansul e un limbaj, desigur, fără cuvinte. E un joc de simboluri care ne deşteaptă subconştientul.

R.: De ce tinerii înclină mai mult către dansul sportiv, în defavoarea celui clasic?

O.I.: În primul rând deoarece dansul sportiv este mult mai energic, mai tineresc, mai activ dar presupune şi o libertate mai mare. Pe când dansul clasic este închistat de mai multe reguli. Este mai rigid. Apoi, dansul clasic presupune o apropiere mult mai mare între parteneri decât dansul sportiv. La un moment dat intervine şi inhibiţia. De multe ori e foarte greu să lucrezi cu copiii. Dacă la vârsta de 4-5 ani sunt încă fără inhibiţii şi prejudecăţi, la 7-8 ani încep să apară problemele. Se apropie mai greu unul de altul. Uneori, doar cu greu îi poţi face să se apropie. „De ce să ating fata asta?”. Am auzit de atâtea ori întrebarea asta. Sunt stiluri de dans sportiv la care cei doi parteneri să zic aşa ţin distanţa. Aşa că nu au treabă. Pe când dansurile de societate presupun apropierea şi atingerea ceea ce multor copii şi tineri nu le convine prea mult.

R.: E mai greu de lucrat cu fetele sau cu băieţii?

O.I.: Categoric cu băieţii. Fetele se mişcă mult mai uşor chiar de la vârste foarte mici. În schimb băieţii sunt mai rigizi. În cadrul unei perechi fiecare îşi are rolul său. Fetele trebuie să fie frumoase, machiate, iar băieţii trebuie să de-a acea dominare. E foarte greu să cizelezi o pereche. Dar când ai reuşit nu pot să iasă decât lucruri frumoase. Cei doi trebuie să fie într-un echilibru perfect. Armonia joacă un rol extrem de important în interiorul perechii. Dacă perechea e foarte bine consolidată şi lucrează împreună de mai mulţi ani, atunci se simt unul pe altul. E destul o privire, un simplu gest pentru ca partenerul sau partenera de dans să perceapă ce se întâmplă. Desigur se poate şi improviza câteodată. În aceste cazuri partenera sau partenerul preiau imediat mişcarea şi ritmul celuilalt. Rezonează împreună. Cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Apoi psihicul joacă şi el un rol extem de important. Triunghiul magic format din antrenor, copil şi părinte trebuie să funcţioneze la cote maxime. Degeaba vrea copilul să muncească dacă părintele nu îl poate aduce la orele de curs. Pe de altă parte dansul este un sport costisitor. Dacă pentru începători nu presupune costuri exagerate, în schimb pentru cei care participă la concursuri este foarte important să aibă o ţinută corespunzătoare. Nu te poţi prezenta oricum la un concurs naţional sau internaţional. Am perechi a căror ţinută este în valoare de de 1.000 de euro. Deci, nu e uşor.

R.: Presupun că se mai şi greşeşte pe ringul de dans. Cum reuşesc să treacă cei doi peste asemenea situaţii neplăcute?

O.I.: Eu întotdeauna le spun ca mimica feţei să nu arate nimic despre greşeala făcută. Publicul nu trebuie să observe că s-a greşit în ringul e dans.

R.: Am înţeles că aveţi şi copii mici la cursurile de dans …

O.I.: … da. Am şi copii de 4 ani. La cursul de începători am 30 de fete şi 10 băieţi. Vedeţi că şi aici se observă înclinaţia mai mare a fetelor spre dans.

R.: Nu e prea devreme ca să înceapă dansul la 4 ani?

O.I.: Nu cred. Ruşii de exemplu, care sunt cei mai stricţi în materie de dans încep pe la vârsta de 2-3 ani. Cum se spune, copilul învaţă prima dată să danseze iar doar apoi să meargă. Există diferenţe în acest sens între estul şi vestul Europei. Dacă în est, la ruşi, se începe atât de devreme, francezii şi germanii încep mult mai târziu, pe la 15-16 ani. Dar recuperează extrem de repede şi devin foarte buni.

R.: Care este atuul unui bun dansator?

O.I.: În primul rând munca. Trebuie să muncească extrem de mult pentru a face performaţă. Am perechi cu care lucrez în fiecare zi. Cu talentul te naşti dar pentru a deveni un bun dansator trebuie să munceşti. După părerea mea, copiii muncitori sunt mult mai buni decât cei talentaţi. Am observat de multe ori că copiii talentaţi se pierd pe drum.

R.: După ce am vorbit despre talent, dans şi limbajul universal al dansului, să ne întoarcem puţin la Royal Dance Club …

O.I.: Cu multă plăcere.

R.: Când aţi înfinţat clubul şi cu cine?

O.I.: Royal Dance Club l-am înfinţat împreună cu Otto Varga în 1993, iar un an mai târziu a devenit membru al Federaţiei Române de Dans Sportiv. În 1995 am organizat la Satu Mare prima ediţie a „Cupei Royal” care a ajuns în 2003 la a VII-a ediţie. În acest an dorim să reluăm această tradiţie. Acum, după o pauză de opt ani vom organiza „Cupa Sătmarului”, în care se vor implica şi autorităţile locale. Concursul este trecut şi în calendarul Federaţiei şi va avea loc în 4-5 iunie 2011.

R.: Care sunt cele mai notabile rezultate pe care le-aţi obţinut până în prezent?

O.I.: Sunt foarte multe. Avem şi vicecampioni naţionali. Este vorba despre perechea Sorin Mare şi Cristina Weibel care la ediţia din 1999 a Campionatului Naţional de Dans Sportiv care s-a organizat la Satu Mare au urcat pe treapta a doua a podiumului. Perechea a reprezentat apoi România la Concursul Internaţional de la Alasio (Italia) la secţiunea standard şi la cel din Moscova (Rusia) la secţiunea latino. În 2000, la Campionatul Naţional din Bacău, perechea Adrian Fazekas şi Silvia Cădar au fost finalişti. În prezent Royal Dance Club are 25 de perechi de performanţă la clasele H, D, E şi C şi în jur de 200 de cursanţi.

R.: Dacă este vreo întrebare pe care am omis să v-o adresez dar dumneavoastră aţi fi făcut-o în locul meu …

O.I.: Dacă este ceva pentru care îmi pare rău?

R.: Vă rog să răspundeţi.

O.I.: Îmi pare rău că am elevi buni dansatori care apoi pleacă sau în alte oraşe din ţară, sau în străinătate. Am avut elevi care am plecat în Germania. Alţii pleacă să studieze în alte oraşe aşa că nu mai pot urma cursurile de la Royal Dance. I-am văzut crescând deoarece cu unii lucrez de 15-16 ani şi îmi pare rău când pleacă.

R: Vă mulţumesc.

O.I.: Eu vă mulţumesc.

4 Comentarii la "Ovidiu Ignat – creatorul de dansatori campioni"

    Leave a Reply to koskocsak MARIA

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.