2% în sprijinul comunităţii locale


Sătmărenii sunt aşteptaţi să direcţioneze 2% din impozitul pe profit către una din cele 16 Organizaţii Non Guvernamentale (ONG) şi două instituţii publice cu activitate în domeniul social care fac parte din Alianţa Socială constituită la nivelul municipiului. O conferinţă de presă pe tema celei de-a doua ediţii a campaniei de informare cu privire la importanţa, respectiv necesitatea direcţionării, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal (Lega 571/2003) şi a Ordinului nr. 2371 din 12.12.2007, a 2% din impozitul pe venit, a fost organizată miercuri, 23 martie, în sala de şedinţe a Consiliului Local. Alături de reprezentanţii celor 16 ONG-uri şi două instituţii publice, la conferinţă au fost prezenţi subprefectul Pataki Csaba şi primarul Iuliu Ilyes.

Potrivit celor declarate de Cristina Bala, din partea Asociaţiei “Stea”, Alianţa Socială Satu Mare este un grup local de acţiune al organizaţiilor şi instituţiilor cu activitate în domeniul social din municipiu,. Scopul acesteia constă în realizarea unor acţiuni de ameliorare a problemelor sociale prin dezvoltarea parteneriatului dintre factorii cu activitate în domeniul social şi comunitatea locala. Până în prezent, în componenţa grupului se regăsesc 16 ONG-uri şi două instituţii. Este vorba despre Asociaţia “Stea”, Fundaţia “Hans Lindner”, Organizaţia “Caritas”, filiala sătmăreană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Fundaţia Română pentru Copii Comunitate şi Familie, Asociaţia Langdon Down “Transilvania”, Asociaţia „Sfântul Benedict” pentru Autişti, filiala sătmăreană a Asociaţiei Naţionale a Surzilor, Fundaţia Română a Căminelor de Tranzit “Foyer”, Crucea Roşie, Asociaţia “Copiii”, Asociaţia “Freres” România, Asociaţia Handicapaţilor Fizic, Serviciul de Ajutor Maltez, Asociaţia “Freres” Europa, Serviciul Public de Asistenţă Socială, respectiv Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare.

Cristina Bala a subliniat faptul că, pentru a susţine acţiunile în folosul comunităţii realizate de organizaţiile active în domeniul social, persoanele fizice din Satu Mare au posibilitatea să direcţioneze cele două procente din impozitul pe venit către o entitate nonprofit. Cu menţiunea că, mecanismul 2% este un sistem prin care fiecare cetăţean are posibilitatea să decidă în mod direct ce se întâmplă cu impozitul său, investindu-l în comunitatea sătmăreană.

După ce au vorbit pe scurt despre activitatea desfăşurată pe parcursul anului trecut, reprezentanţii Alianţei Sociale au solicitat mass media să se alăture iniţiativei “2% în sprijinul comunităţii locale” prin mediatizarea gratuită a acţiunii până în data de 15 mai.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.