Oncologia Spitalului Judeţean Satu Mare, extinsă şi modernizată


Proiectul tehnic al lucrărilor de reabilitare integrală a secţiei Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare va fi gata până cel târziu la mijlocul lunii aprilie. Ulterior, va fi lansată procedura de licitaţie pentru execuţia lucrărilor, iar până cel târziu la mijlocul lunii mai va fi semnat contractul privind realizarea acestora.

Potrivit celor declarate miercuri, 23 martie, de Adrian Marc, managerul Spitalului Judeţean, în vederea realizării lucrărilor de extindere şi modernizare a secţiei Oncologie, Ministerul Sănătăţii a alocat până în prezent 975.000 lei. La această sumă se vor adăuga şi banii ce urmează a fi alocaţi de Consiliul Judeţean Satu Mare, până la circa 500.000 lei, în vederea înlocuirii în totalitate a reţelei de încălzire de la etajul I al Spitalului Vechi, pe suprafaţa căruia va fi extinsă secţia Oncologie. Adrian Marc afirmă că decizia privind extinderea Oncologiei a fost luată în consens de medicii şi şefii secţiilor, respectiv departamentelor cu activitate la acelaşi etaj. Astfel, Farmacia şi Dermatologia vor fi mutate în locul secţiei Cardiologie, a cărei activitate va fi transferată integral la Spitalul Nou.

Termenul de execuţie a lucrărilor a fost stabilit la cinci luni, după care, Oncologia va deveni o secţie modernă şi spaţioasă, iar condiţiile hoteliere vor fi deosebite, fiind prevăzută amenajarea de saloane cu doar câte două paturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.