Casele de schimb valutar, de la „clarviziune” la amendă

Patronul unei firme de schimb valutar din Satu Mare se pare că este înzestrat cu harul clarviziunii. Omul, nici mai mult, nici mai puţin „vede” de dinainte cursul valutar al zilei respective.

La o Casă de schimb valutar din Satu Mare, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorilor (CJPC) au găsit afişat un curs valutar cât se poate de ciudat. Cu toate că ceasul arăta doar 09.10 dimineaţa, patronul a afişat cursul corespunzător orei 09.51. Ce să fie altceva dacă nu clarviziune? Însă inspectorii CJPC au „simţit” şmecheria din spatele „harului” acestuia şi l-au amendat. „I-am arătat şi cât e ora”, spune şeful CJPC Satu Mare, Valentin Breban.

În urma verificării efectuate la casele de schimb valutar de pe raza judeţului, inspectorii CJPC Satu Mare au aplicat trei amenzi şi cinci avertismerente. Anunţul a fost făcut marţi, 22 martie, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul CJPC Satu Mare. Potrivit directorului Valentin Breban, cuantumul amenzilor se ridică la suma de 20.000 lei. „Verificările au fost făcute în perioada 15 februarie – 10 martie. Dar nu mai avem probleme atât de mari ca şi cu un an, doi în urmă. În primul rând am verificat existenţa certificatelor de înregistrare şi a certificatelor constatatoare emise de Registrul Comerţului pentru autorizarea activităţii desfăşurate. Pe de altă parte am verificat corectitudinea afişării cursului de schimb valutar”, explică Valentin Breban.

Reclamaţii împotriva unei firme de telefonie şi Internet

În perioada 15 februarie 2010 – 10 martie s-au înregistrat două reclamaţii la adresa unei firme de telefonie şi internet. „Un consumator din Satu Mare văzînd că mai mult nu are Internet decât are, a cerut firmei furnizoare de servicii rezilierea contractului. După vreo două luni de aşteptare, persoana respectivă a venit să depună reclamaţie la CJPC. În urma verificărilor am dispus rezilierea contractului deoarece consumatorul avea dreptate. Mai mult decât atât acesta a plătit contravalorea serviciilor chiar dacă nu îi mergea Internetul”, a declarat Valentin Breban.

„Alege este dreptul tău”

Tot în cadrul conferinţei de presă de marţi, inspectorul şef a CJPC Satu Mare a făcut cunoscută şi lista elevilor câştigători la cea de-a IX-a ediţie a Concursului naţional „Alege este dreptul tău”. La concurs au participat 21 de elevi din opt şcoli cu clasele I-VIII şi liceeni din judeţ. Întrecerea s-a organizat pe două secţiuni. „Elevii din clasele I-VIII au luat parte la concursul de desene iar cei de liceu au avut de rezolvat un test grilă respectiv de prezentat un eseu având ca tematică protecţia consumatorilor”, explică Breban.

În urma deliberării juriului cei mai buni liceeni s-au dovedit a fi: Alina Irina Podac, de la Grupul Şcolar „Ioniţă G. Andron” Negreşti Oaş care a obţinut locul IV, iar locul III i-a revenit Anişoarei Gavriş de la Grupul Şcolar Industrial „George Emil Palade” Satu Mare. Pe locul II s-a situat Petra Lohan de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” iar primul loc al ediţiei din acest an i-a fost atribuit elevei Diana Ziman de la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare.

La secţiunea de desen a elevilor din ciclul pimar şi gimnaziu, locul IV i-a revenit lui Patrik Pop de la Şcoala cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, locul III elevei Ştefania Nemeş de la Şcoala cu clasele I-VIII „Grigore Moisil”, locul secund a fost ocupat de Andrei Marcian de la Şc. cu cls. I-VIII „Constantin Brâncoveanu”, iar primul loc îi revine unei eleve a aceleiaşi şcoli, Mara Manoliu.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.