Cum se taie trandafirii?

Pasiunea dar mai ales dorinţa de a-i învăţa şi pe alţii tot ceea ce a acumulat de-a lungul anilor, Ştefan Wagner, creatorul român de trandafiri, a venit şi în acest an la Satu Mare. Profesorul clujean a ţinut o demonstraţie de tăiere de primăvară a trandafirilor în rozalul din curtea Serviciului Public de Asistenă Socială (SPAS) Satu Mare de pe strada Ilişeşti nr. 4.

Evenimentul la care au participat atât angajaţii SPAS Satu Mare cât şi cei care doresc să înveţe tehnica corectă de tăiere a trandafirilor a avut loc vineri, 18 martie, de la ora 11.00. “Mulţi mă întreabă, când e mai bine să taie trandafirii? Toamna sau primăvara? Răspunsul meu este că primăvara. Deşi, nu greşesc nici cei care fac tăierile de toamnă, dar trandafirul rănit, cum îi spunem noi, rezistă mai greu gerului de iarnă. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că trandafirii sunt nişte plante foarte rezistente”, explică Ştefan Wagner.

Se începe cu tăierile de curăţire

Potrivit profesorului clujean, în primul rând e bine să se facă tăierile de curăţire prin care se îndepărtează ramurile îmbătrânite care nu fac decât să întârzie într-o oarecare măsură înflorirea trandafirilor. “Ramurile tinere care cresc de la coletul (zona anatomică de trecere a rădăcinii la tulpină) florii reprezintă baza pentru recolta floricolă din cursul anului. Nu cele bătrâne vor produce florile. Dacă după tăierea de primăvară rămân cinci-şase ramuri tinere atunci e foarte bine, deoarece vom avea o florescenţă destul de bogată şi arătoasă”, explică Ştefan Wagner.

Secretele meseriei

Profesorul a explicat şi unele secrete legate de tăierea florilor. “Dacă trandafirii cultivaţi sunt destinaţi pentru vânzare, atunci se taie mai scurt, deoarece doar aşa vom obţine o ramură tânără cu o floare frumoasă în vârf. Şi mai este ceva. Ramurile subţiri se taie mai scurt, cele mai groase mai lung. De ce? Am zis că ramurile subţiri, mai tinere reprezintă baza unei recolte bune. Hormonii vegetali care se află în jumătatea superioară a ramurii, primăvara coboară spre bază inhibând dezvoltarea mugurilor. Astfel că, partea aceasta trebuie eliminată”, spune profesorul. Porivit interlocutorului, în România se cultivă numai puţin de 2.000 de specii de trandafiri, dar nu sunt prea mulţi cei care se pricep la îngrijirea acestor “regine a florilor”. Vom reveni pentru a dezvăluii mai multe şi mai multe secrete din lumea mirifică a trandafirilor.

Un Comentariu la "Cum se taie trandafirii?"

    Leave a Reply to P.G

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.