Gata cu construcţiile începute înainte de elaborarea documentaţiilor!


Regulamentul local referitor la implicarea cetăţenilor în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, dă peste cap năravurile celor care până acum s-au apucat de construit înainte de obţinerea tuturor aprobărilor pentru documentaţiile necesare. Regulamentul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 57 – 61 din Legea nr. 350/2001 privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Ordinului nr. 2.701/2010 al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului privind aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Iuliu Ilyes a făcut referire la ceea ce presupune acest Regulament. Partea bună o reprezintă faptul că, odată cu aplicarea Regulamentului este de aşteptat să crească disciplina în contrucţii. Partea proastă constă în faptul că de acum înainte, pentru aprobarea în Consiliul Local a oricărui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ori Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) va trebui aşteptat până la trei luni, faţă de cel mult o lună până acum. Aprobarea Regulamentului face obiectul proiectului de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor municipali sătmăreni în şedinţa extraordinară prevăzută pentru joi, 17 martie.

Patru etape obligatorii

Pentru a fi aprobate de Consiliul Local, toate documentele de urbanism, respectiv PUZ şi PUD, vor trebui să parcurgă, obligatoriu, patru etape importante. Fiecare dintre acestea presupune consultarea publicului, respectiv organizarea de dezbateri publice – a precizat edilul şef Ilyes. Prima, este etapa considerată pregătitoare, când va fi dezbătută intenţia privind elaborarea documentaţiilor. Cea de-a doua etapă, de documentare, respectiv de elaborare a planului de fundamentare, presupune şi implicarea proiectantului. Etapa a treia, va consta în elaborarea propunerilor, respectiv a documentaţiilor propriu zise PUZ sau PUD aşa cum urmează a fi supuse aprobării Consiliului Local. În sfârşit, etapa a patra va consta în organizarea unei dezbateri publice finale, înainte de introducerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local, pentru aprobare. Primarul Iuliu Ilyes a menţionat că parcurgerea celor patru etape va fi urmată de elaborarea unui raport de evaluare, care va fi ataşat proiectului de hotărâre.

Timp mai lung de aşteptare şi mai multă disciplină în domeniul construcţiilor

Edilul şef a recunoscut că aplicarea Regulamentului va presupune timp mai lung de aşteptare până la aprobarea documentaţiilor de către Consiliul Local. În condiţiile în care, dacă până acum toate acestea presupuneau aproximativ 30 de zile, de acum înainte timpul de aşteptare va fi prelungit chiar şi până la trei luni. Însă, partea bună va consta în faptul că, modificările legii urbanismului impun reglementări mult mai severe care fac imposibilă iniţierea unor construcţii sau lucrări după bunul plac al fiecăruia, ca până acum. În consecinţă, cei cărora le-au fost aprobate deja documentaţiile până acum, se pot considera norocoşi. Ceilalţi, după ce proiectul de hotărâre va fi aprobat în şedinţa de joi, 17 martie, vor trebui să se supună Regulamentului.

2 Comentarii la "Gata cu construcţiile începute înainte de elaborarea documentaţiilor!"

    Leave a Reply to Robi

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.