Acceleratul de Bucureşti afectat doar o oră de grevă


Greva de avertisment pe calea ferată organizată miercuri la nivel naţional, a afectat circulaţia a opt trenuri care au plecat, respectiv sosit din/în Staţia CFR Satu Mare. Greva, determinată între altele de conflictul deschis de interese dintre sindicalişti şi CFR SA, respectiv Compania CFR Călători, a avut loc între orele 7:00-9:00, când toate trenurile au staţionat în staţiile de unde trebuiau să pornească sau au fost surprinse în intervalul orar menţionat.

Cel mai important dintre trenurile afectate de greva de avertisment, a fost acceleratul 1741, care circulă pe relaţia Bucureşti-Satu Mare. În loc să sosească în Staţia CFR Satu Mare la ora obişnuită, 10:36, acceleratul de Bucureşti a ajuns la destinaţie cu doar o oră întârziere, respectiv la ora 11:32, după ce a staţionat în Gara Aleşd. Maria Miclăuş, vicepreşedinta sindicatului “Libertatea” din cadrul Regionale CFR Cluj, ne-a declarat că reducerea întârzierii preconizate la două ore a fost determinată de faptul că acceleratul intră în categoria trenurilor de clasă, ca atare a avut prioritate la reluarea circulaţiei după întreruperea cauzată de grevă.

Pe de altă parte, Maria Miclăuş a afirmat că, deoarece sindicaliştii nu au ajuns la nicio înţelegere cu părţile cu care se află în conflict deschis de interese, peste cinci zile va fi decisă oportunitatea declanşării grevei generale pe calea ferată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.