Viitoarele uniforme ale poliţiştilor locali, prezentate la Satu Mare


Standardizarea la nivel naţional a elementelor ce ţin de uniforma poliţiştilor locali, în conformitate cu modelele aprobate de Federaţia Naţională a Poliţiei Locale, a constituit principala temă a întâlnirii organizate vineri la Satu Mare cu participarea reprezentanţilor Poliţiilor Locale din şapte judeţe din Transilvania. Reprezentanţii mai multor firme au venit cu haine de-a gata cum s-ar spune pentru a le prezenta şefilor de Poliţii Locale. Mai apoi, aceştia vor chibzui bine, vor face calcule şi în cele din urmă vor decide pentru cine optează. De zorit nu-i zoreşte nimeni să îmbrace repede noua uniformă, deoarece legea le permite să o poarte în continuare încă un an pe aceea a foştilor poliţişti comunitari, cu îmbunătăţirile şi adaptările de rigoare.

Având caracter regional, întâlnirea de vineri, organizată în cadrul simpozionului “Poliţia Locală – moştenire, prezent şi perspective”, i-a adus alături de colegii din Satu Mare pe reprezentanţii Poliţiilor Locale din Cluj, Târgu Mureş, Maramureş, Bihor, Bistriţa Năsăud şi Arad. Cu toţii au fost interesaţi atât de clarificările referitoare la modul de încheiere a protocoalelor de colaborare cu structurile M.A.I, şi propunerile de modificare a actelor normative date în competenţa poliţiştilor locali, aşa cum au fost stabilite în luna februarie, cu prilejul şedinţei de la Braşov a comitetului de conducerea Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali (FNPL) din România, cât şi de abordarea problemei privind standardizarea la nivel naţional a elementelor ce ţin de uniforma poliţiştilor locali, în conformitate cu modelele aprobate de FNLP.

Înainte de toate, firmele care au venit cu ţinute complete au încercat să atragă atenţia prin calitatea materialelor folosite, deoarece problema alegerii ofertei potrivite se va pune de-abia după o analiză temeinică.Cu atât mai mult cu cât, şi preţurile articolelor prezentate diferă substanţial. De exemplu, o firmă din Baia Mare confecţionează un costum de intervenţie pentru vară la preţul de 35,76 lei, cu TVA inclus, iar una din Satu Mare la preţul de 138 lei, fără TVA.

Prezent la simpozion, primarul Iuliu Ilyes a declarat că nu a fost prea atent la ţinutele prezentate, deoarece priorităţile sunt de altă natură. “Noi, autoritatea locală, cerem în primul rând sprijin din partea legiutorului pentru că trebuie să angajăm oameni, să ştim să-i salarizăm, şi să avem instrumente locale cu care să ajutăm această instituţie. Or, în momentul de faţă, toate instrumentele vin să ne lege la mâini, nu să ne ajute” – a declarat Ilyes.

Conform prezentării făcute, noul echipament al poliţiştilor locali va consta în costum, şapcă, ecuson, emblemă, insignă, legitimaţie, însemne de ierarhizare şi încălţăminte, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Pe de altă parte, la simpozionul de vineri s-a precizat că, aşa cum s-a stabilit cu prilejul şedinţei de la Braşov, vor fi făcute demersuri în vederea modificării legislaţiei cu privire la alocarea şi pentru poliţiştii locali a normei de hrană de care beneficiază în prezent toate celelalte forţe de ordine publică pentru activitatea desfăşurată în stradă. Dacă propunerea va fi aprobată, pe lângă salariu, poliţiştii locali vor avea un spor de circa 500 lei/lunar.

2 Comentarii la "Viitoarele uniforme ale poliţiştilor locali, prezentate la Satu Mare"

    Leave a Reply to Andrei

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.