F11 Competition

F11 Competition este Concursul Naţional de Informatică FII Competition 2011, aflat la a III-a ediţie, organizat de Asociaţia Studenţilor Informaticieni Ieşeni şi Facultatea de Informatică Iaşi, sub egida Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Până acum nici un concurs de informatică nu le oferea participanţilor ocazia de a alege secţiunea ce li se potriveşte cel mai bine. Acestea erau fie axate doar pe algoritmică, fie doar pe tehnologii web. De aceea noi ne-am hotărât să le oferim participanţilor opţiuni pe care şi le doresc. În urmă unui sondaj de opinie care a avut un eşantion de 200 de persoane s-au ales cele trei secţiuni ale concursului: Tehnologii Web, Algoritmică şi Programare şi Artă Digitală.

Un alt element de noutate este că nu restricţionam accesul doar elevilor sau doar studenţilor. Toţi tinerii pasionaţi de informatică sunt încurajaţi să participe la concursul nostru, înscrierea fiind gratuită. Beneficiile sunt multiple: de la premiile în valoare de peste 2000 euro la trainingurile ţinute de reprezentaţii companiilor şi posibilităţile de stagii de practică, competiţia le deschide concurenţilor poartă către o arie vastă de beneficii.

Secţiunea de Tehnologii Web îşi propune să îi aducă în finală pe cei mai buni web-designeri. În perioada de dezvoltare, participanţii vor avea ca sarcină realizarea unei aplicaţii web ce se va conforma unei teme şi a unui set de specificaţii. La secţiunea de Algoritmică competitorii vor avea de rezolvat săptămânal probleme ce vor avea dificultate variată şi vor fi evaluate automat. Probele nu sunt eliminatorii, în finală ne vom întâlni cu cei ce au reuşit să obţină cel mai mare punctaj cumulat la probele săptămânale. Arta Digitală se desfăşoară pe parcursul a 3 runde de câte o lună, în care participanţii realizează câte o lucrare cu o temă dată. Punctajele obţinute prin votul online al lucrărilor se vor cumula şi vor avea un anume procent în etapa de calificare.

Pentru informaţii suplimentare puteţi să vizitaţi www.fiicompetition.ro sau să contactaţi organizatorii la f11@asii.ro.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.