Tortul între artă, pasiune şi papilele gustative

Arta îşi urmează propriul făgaş creând frumuseţi ce încântă vederea şi, de ce nu (?) gustul, ieşind din canoanele bine întipărite în minţile noastre prea închistate în nebunia lumii în care trăim. Şi-a descoperit talentul la o vârstă la care alţi copii îşi văd de jucăriile lor. Creaţiile ei sunt adevărate opere de artă, lucrate în cel mai mic detaliu, urmând cu sfinţenie „visul” clientului. Doina Ceuca se joacă cu tehnicile de decorare, cu formele şi culorile, mai ceva ca un maestru cofetar. Şi aşa cum îi stă bine unui artist şi-a botezat fiecare tort pe care apoi le-a livrat pofticioşilor pentru care a fost creat. A decorat şi a copt sute de torturi pentru care a primit înzecit, aprecierile clienţilor. Iar sclipirea din ochii ei vine să demonstreze că făgaşul pe care a pornit nu este unul ales la întâmplare. Visul de-o viaţă înveşmântat de un talent pe măsură s-au îngemânai maestuos pentru a crea ceea ce alţii nici măcar nu îşi închipuie că ar putea să îmbrace forme precum cele născute din sensibilitatea artistei. Modestia o face să nu-şi etaleze talentul la scara pe care ar merita-o. Şi cu toate că „visele sunt sacre”, cu atât mai mult visele unui artist pe care doar „Marele Anonim” le poate cunoaşte, vă propun o mică incursiune în arta Doinei Ceuca.

Reporter: Constat încă odată că arta nu are limite. Arta nu sucombă închisă între zidurile unei formalităţi bine înrădăcinate cu multe sute şi mii de ani în urmă. Arta saltă peste concepte şi îşi îndeplineşte visele acolo unde alţii poate nu se gândesc decât la senzaţiile ce îi vor înebuni papilele gustative. De unde această pasiune pentru torturi?

Doina Ceuca: E adevărat. Şi mama era pasionată de prăjituri, torturi. La vârsta de nouă ani eram preocupată de tot ce înseamnă expoziţii de torturi. Căutam forme noi. Idei noi care să încânte atât vederea cât şi gustul. Dar la acea vreme, totul se făcea după un anumit şablon. Toate torturile aveau aceaşi formă. Nu se făcea nimic deosebit iar cofetarii poate nici nu erau interesaţi să creeze ceva mai aparte.

R.: Care a fost prima prăjitură pe care aţi făcut-o?

D.C.: (zâmbeşte) Prima mea prăjitură am ars-o rău de tot, dar tata m-a felicitat. Eram un copil curios cu dorinţa de învăţa întotdeauna ceva nou. Apoi curiozitatea a mers mult mai departe. Frecventam tot mai des cofetăriile din oraş să văd ce au creat nou. Îmi amintesc că într-o zi am întrebat o cofetară dacă nu ştie să facă tort sub formă de carte. Nu ştia. La acea vreme, toate torturile aveau aceaşi formă, nimic nu ieşea din canoane.

R.: Atunci vă întreb care a fost primul dumneavoastră tort, prima creaţie care a ieşit din zidurile vechiului „canon”?

D.C.: Bănuiesc că această pasiune pentru torturi ţine de latura mea artistică. Gândul de a crea un tort sub formă de carte m-a urmărit zile la rând. Îmi amintesc că am cerut de la tata 2 lei ca să cumpăr dulciuri, din care am format primul meu tort sub formă de carte. Am aşezat dulciurile ca ţiglele de pe casă, aşa îmi imaginam eu paginile unei cărţi. Am fost foarte fericită. Am reuşit să fac ceea ce nimeni nu a mai făcut până atunci.

R.: Apoi, copila a crescut, urmată îndeaproape de această pasiune. Nu pot să nu vă întreb de rolul pe care alte arte l-au jucat şi îl joacă şi în prezent, în viaţa dumneavoastră. Spun asta deoarece nu pot să-mi închipui ca un om cu un asemenea talent a rezistat să nu „spicuiască” şi din ograda altor arte. Cum se raportează Doina Ceuca la celelalte arte?

D.C.: Am urmat Liceul de Arte din Zalău. Am făcut balet, o altă mare pasiune de-a mea. Am fost admisă cu nota 10 la secţia de Coreografie a Facultăţii de Arte din Bucureşti. Însă, soarta a vrut să nu urmez această şcoală. Dar arta, m-a urmărit îndeaproape şi, dacă Dumnezeu te înzestrează cu un har anume, atunci ai datoria de a face tot posibilul pentru a folosi cât mai util darul primit.

R.: Să ne întoarcem la torturi. Când a-ţi primit primele comenzi?

D.C.: Eram la liceu, iar colegele de clasă făceau listele cu prăjiturile şi torturile de sărbători sau de zilele de naştere. Le primeam bucuroasă şi mă străduiam ca fiecare prăjitură şi tort pe care le făceam să fie pe gustul lor. La acea vreme nu se găseau acele forme pentru a crea diferitele figurine. Aşa că, trebuia să mă descurc singură. Cumpăram acele mici păpuşi, pe care le îmbrăcam în mire şi mireasă. Casa mirilor spre exemplu, le făceam din blat. La început nu ştiam cum să fac ţiglele de pe acoperişul unei case. Însă niciodată nu m-am dat bătută. Neavând altă soluţie, am cumpărat rahat, le-am tăiat feliuţe subţiri apoi le-am aşezat una peste alta, precum ţiglele de pe casă.

R.: Mă gândesc că imaginaţia clienţilor nu cunoaşte limite. Care a fost cea mai ciudată comandă care, să zic aşa, va dat cele mai multe bătăi de cap?

D.C.: Nu renunţ niciodată. Chiar dacă comanda se dovedeşte a fi una mai ciudată, niciodată nu spun că nu se poate. Încerc de fiecare dată, pe cât posibil, să personalizez tortul pe care îl fac. Se întâmplă ca clienţii să nu ştie nici ei prea bine ceea ce vor. Atunci îi întreb despre profesia celui pentru care va fi tortul sau, despre pasiunile lui. De exemplu, la un moment dat am avut de făcut o ladă de piraţi plină de bani. Lada am făcut-o din blat şi am îmbrăcat-o într-un strat de ciocolată. Iar pentru bani, am folosit acele monede de euro ce se vând ca dulciuri în comerţ. Satisfacţia a fost deplină. Pentru a alcătui forme mai pretenţioase, folosesc zahăr ars. Da, mi se cer tot felul de lucruri. Un client a vrut să-i fac un tort sub formă de jgheab. Altul a găsit o combinaţie, destul de ciudată zic eu, între un gard şi o patină. Dar niciodată nu am pus sub semnul întrebării dorinţa clientului.

R.: Totul trebuie să fie şi gustos şi elegant …

D.C.: Exact. Mai ales că ocolesc să folosesc pigmenţi şi tot felul de aditivi. Încerc să fac totul aşa ca pe vremea bunicii. Nu folosesc acele blaturi din comerţ. Vreau să fac tortul, în bucătăria mea, cu produse cât se poate de naturale, de la primul la ultimul pas. În momentul când mi se cere un tort anume, eu îl văd. Nu pot să-mi explic cum. Am făcut, de exemplu, o buturugă cu o armă sprijinită de ea, pentru un vânător. Omul cere ceea ce i-ar plăcea să vadă.

R.: Mă gândesc că aveţi comenzi şi din partea părinţilor pentru zilele de naştere a copiilor.

D.C.: Multe de tot. Satisfacţia mea este cu atât mai mare cu cât văd acel licăr de bucurie în ochii copiilor şi a mămicilor.

R.: Dacă ar fi să faceţi o socoteală, cam câte torturi aţi creat până în prezent?

D.C.: Nu aş putea să vă spun. Multe de tot.

R.: Aveţi şi o tematică preferată sau vreun motiv artistic care revine de la o creaţie la alta? Fie ea şi un amănunt care „vă obsedează” simţul artistic?

D.C.: Nu am motive artistice aparte. Totul depinde de ceea ce vrea clientul. Vreau să-l văd bucurându-se de ceea ce vede şi de ceea ce gustă.

R.: Nu va-ţi gândit până acum să vă deschideţi o cofetărie, să faceţi bani din talentul Dumnezeesc pe care îl aveţi?

D.C.: Ba da, însă costă foarte mulţi bani. Dacă ar fi să-mi deschid o firmă aş face-o undeva în străinătate. De multe ori mi s-a spus că în altă parte aş face bani mulţi din talentul pe care îl am. Ştiu asta. Dumnezeu le va orânduii pe toate.

R.: Pentru final dacă aveţi vreo întrebare pe care am omis să vi-o pun, iar dumneavoastră în locul meu m-aţi fi întrebat?

D.C.: Dacă vă simţiţi un om împlinit?

R.: Vă rog să răspundeţi.

D.C.: Mă simt un om împlinit deşi am trecut prin multe. Am reuşit să intru cu 10 la facultate dar nu am reuşit să fac o carieră în balet. Dorinţa mea din totdeauna a fost să-l văd pe omul de lângă mine împlinit. Mă bucur când văd că clienţilor le place ceea ce fac.

R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

D.C.: Eu vă mulţumesc.
—————————————————————————————————————————-

P.S. Doamna Ceuca poate fi găsită la numărul de telefon 0754.950.865

Comentarii

comentarii

4 Comentarii la "Tortul între artă, pasiune şi papilele gustative"

  1. caterina   6 martie 2011 at 3:45 pm

    Felicitari, Satmareanul! Sunteti cei mai buni din presa online, stiti de ce? Pentru ca oferiti informatii interesante si importante din toate domeniile. De ce nu ati pus si o fotografie a doamnei si adresa? Ar fi meritat!

    Răspunde
  2. Satmareanul   6 martie 2011 at 4:01 pm

    Multumim mult de tot Caterina. Punem imediat si datele de contact. Poza cu doamna nu am pus pentru ca nu a vrut dansa. Din prea multa modestie.

    Răspunde
  3. marcel   6 martie 2011 at 9:54 pm

    hmmmmm ce sani apetisanti:))

    Răspunde
  4. zora   7 martie 2011 at 5:16 pm

    Un articol dragut, informativ, folositor, mai ales ca ne da si un nr de telefon.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.