Porcii sătmăreni nu scapă de boli

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Satu Mare au reţinut zilele trecute 80 kg carne de porc, în valoare de 560 lei, provenită de la un animal diagnosticat cu cisticercoză în localitatea Cehăluţ. Potrivit directorului instituţiei sătmărene, dr. Dorin Maurer, carnea de porc a fost confiscată şi urmează a fi incinerată. Proprietarul va fi despăgubit potrivit legislaţiei în vigoare.

Cisticercoza poate afecta şi omul prin ingestia ouălor larvei de tenie, provenite de pe fructele şi legumele nespălate sau pot fi înghiţite odată cu carnea insuficient preparată termic. Simptomele bolii sunt de obicei absente. Însă pot avea un debut cu simptome neurologice grave dacă larvele se localizează la nivelul creierului. Neurocisticercoza poate fi recunoscută doar la Computer Tomograf (CT). De asemenea, larvele se pot localiza şi la nivelul ochilor, muşchilor sau sub piele.

Două amenzi şi un avertisment

Totodată, în perioada 25 februarie – 4 martie, inspectorii sanitar-veterinari sătmăreni au efectuat un număr de 57 de controale. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor specialiştii DSV Satu Mare au aplicat un avertisment şi două amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.100 lei. Inspectorii au verificat şi: depozitele alimentare, magazinele, cantinele şcolare, grădiniţele, târgurile şi pieţele agroalimentare, brutăriile, laboratoarele de cofetărie, unităţile de procesare a cărnii şi laptelui, fermele de păsări, farmaciile veterinare dar şi gospodăriile populaţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.