39 de tineri sătmăreni în cursa pentru 10.000 de euro

Proiectul de susţinere a tinerilor care doresc să se lanseze în afaceri începe să prindă contur. Până în prezent, la nivel naţional au fost înregistrate 1.507 cereri. Potrivit evidenţelor Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Satu Mare, până miercuri, 2 martie, în “cursa” pentru obţinerea celor 10.000 de euro alocate de Guvern pentru fiecare afacere viabilă gândită de către tineri, au fost înscrise 39 de SRL-D. Tinerii sătmăreni s-au orientat spre domenii precum: croitorie, tâmplărie mobilă, panificaţie, patiserie, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, comerţ dar şi spre asistenţa medicală specializată (masaj medical, în special). Dat fiind numărul de firme care s-au constituit deja, cât şi cel a căror proces de constituire este în curs la Oficiul Registrului Comerţului, se aşteaptă în perioada următoare o intensificare a înscrierilor on-line, odată cu definitivarea elaborării planurilor de afaceri aferente activităţilor propuse a fi întreprinse de tinerii afacerişti debutanţi.
Ce se finanţează?
Vor fi finanţate achiziţia de terenuri pentru construcţii şi/sau amenajări efectuate în cadrul proiectului, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare. De asemenea, tinerii pot cumpăra mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, de mijloace de transport. Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii în proprietate a terenului pe care urmează să se realizeze construcţia sau a unui drept de uzufruct, contract de concesiune ori închiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioadă de minimum 5 ani de la finalizarea investiţiei.
Unde se pot obţine informaţii suplimentare?
Pentru informaţii detaliate referitoare la acest program, întreprinzătorii se pot adresa Centrului de Informare, Asistenţă şi Instruire Satu Mare, care îşi are sediul în clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie, la etajul II sau pe site-ul Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, www.aippimm.ro. Centru este arondat Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (OTIMM) Cluj.
STIRI SIMILARE
A făcut din baschet o pasiune ceea ce nu l-a împiedicat să-şi desăvârşească studiile universitare în domeniul ingineriei chimice. Mai pe urmă şi-a descoperit o nouă vocaţie - marketingul, lucrând ...
Citeste tot articolul
Camera de Comerţ şi Industrie Satu Mare în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Szabolcs-Szatmár-Bereg derulează proiectul ”Bune practici - instruirea profesională a IMM-urilor” (BEPTRA), finanţat ...
Citeste tot articolul
Lansat cu mare tam-tam la nivel naţional în data de 9 februarie anul curent, se pare că SRL-D-urile nu au reuşit să atragă prea mulţi tineri întreprinzători. Cu toate că ...
Citeste tot articolul
Până în prezent 14 firme tip SRL-D şi-au depus planurile de afaceri online potrivit evidenţelor Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM). Potrivit consilierului Centrului de Informare, Asistenţă ...
Citeste tot articolul
Astăzi, la ora 10.00, s-a dat startul înscrierilor on-line pentru cei care se află la prima afacere. Proiectul este destinat tinerilor, cu vârsta sub 35 de ani, care nu au ...
Citeste tot articolul
Dorel Coica, candidatul USL la Primăria Satu Mare a continuat şi astăzi, 18 mai, întâlnirile cu alegătorii, Piaţa din Micro 17 şi străzile colaterale fiind tribuna de la care cetăţenii ...
Citeste tot articolul
Timp de două zile, sâmbătă, 19 respectiv duminică, 20 mai, Satu Mare va fi capitala dansului sportiv. Orașul de pe Someș va găzdui cea de-a II-a ediție a Concursul național ...
Citeste tot articolul
Patru copii cu vârste de 2, 4, 8 respectiv 12 ani, împreună cu mama lor în vârstă de 44 ani, au fost transportaţi cu ambulanţa la Unitatea de Primire a ...
Citeste tot articolul
Un simpozion de o înaltă ţinută ştiinţifică dedicată Zilei Medicului Veterinar a avut loc astăzi, 17 mai, la restaurantul “Romantic” din Satu Mare.
Tema aleasă a fost ”Bunăstarea şi protecţia animalelor”. ...
Citeste tot articolul
În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 17 mai, senatorul social-democrat Valer Marian a dat publicității lista celor 22 de șefi de instituții deconcentrate din județul Satu Mare numiți ...
Citeste tot articolul
Cristian Raţiu – un chimist îndrăgostit de lumea
Noile tehnici de vânzare pentru IMM-uri
SRL-D-urile, un mare fâs naţional?
Continuă cursa pentru potul de 10.000 de euro
Start pentru prima afacere!
Dorel Coica s-a întâlnit cu cetățenii în Piața
Regal de dans în acest weekend la Satu
Copii în stare gravă, intoxicaţi cu ciuperci
Ziua Medicului Veterinar, marcată şi la Satu Mare
22 de directori de instituţii deconcentrate cu probleme

Posted by
Satmareanul
on Mar 4 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry