Satelitul elevilor de la Eminescu, pe ultima sută de metri

Povestea celor şapte tineri, elevi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare care şi-au luat în cap să construiască un satelit artificial, merge mai departe. Cu toate că iniţial s-au gândit să-şi lanseze satelitul în Norvegia, se pare că totuşi se vor înscrie la concursul din Olanda. “Am înţeles că acolo au ei ceva prieteni cu care comunică pe mess. Au abandonat ideea cu Norvegia şi se pare că se vor înscrie la competiţia din Olanda care, va avea loc tot în a doua jumătate a anului “, spune mentorul grupului de tineri cercetători, profesorul de fizică, Viorel Solschi.

Potrivit liderului echipei de cercetare MECS, Vlad Neşte, satelitul va fi dotat cu toate cipurile necesare şi, un lucru esenţial, va fi funcţional. Deci nu este doar visul unor tineri care s-au gândit să se joace de-a cercetarea. Cu ajutorul acestuia, tinerii s-au gândit să măsoare umiditatea aerului, doza de radiaţii dar şi temperatura atmosferei la o altitudine de aproximativ 1 km deasupra solului. Satelitul nu va fi mai mare decât o cutie de Cola, dar va avea toate dispozitivele necesare care să-l facă funcţional.

O parte din componente au fost construite în laborator

Viorel Solschi, spune că o parte din componentele necesare asamblării satelitului se pot cumpăra, însă o altă parte au fost deja confecţionate în laborator. “Grupul de cercetare are în componenţă desenatori. E vorba de doi elevi, foarte talentaţi care vor să urmeze Facultatea de Arhitectură. Apoi avem programatori. Un alt elev este răspunzător de relaţia cu mass-media. Iar liderul grupului este Vlad Neşte, un elev din clasa a XI-a de la profil matematică-informatică bilingv”, povesteşte Viorel Solschi. Nici preţul componentelor necesare nu a fost unul de neglijat. Potrivit liderului grupului de cercetători, Vlad Neşte, cei 300 de $ care reprezintă contravaloarea kit-ului provin din sponsorizări.

Luni începe asamblarea satelitului

Kit-ul atât de necesar funcţionării satelitului este greu de procurat, poate şi acesta este motivul pentru care tinerii au întârziat atât de mult cu construirea satelitului. Firma din SUA care se ocupă de vânzarea kit-ului nu furnizează produse şi pentru România astfel încât, tinerii vor cumpăra produsul prin intermediul unei firme din Ungaria. “Sper ca până luni să avem chitul şi să ne apucăm de construirea satelitului, pentru ca să ne putem înscrie la concursul din Olanda”, explică Viorel Solschi. Mai ales că, înainte de înscrierea în concurs, dispozitivul trebuie încercat şi “pus la lucru” pentru a nu avea surprize în Olanda. Grupul de cercetare are şi un site al cărui link poate fi accesat de pe cel al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

3 Comentarii la "Satelitul elevilor de la Eminescu, pe ultima sută de metri"

    Leave a Reply to zuzu

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.