Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Elevi în vizită la Penitenciar

16 elevi, de la Şcoala “Constantin Brâncuşi”, însoţiţi de profesori, au vizitat astăzi, Penitenciarul Satu Mare. Cu această ocazie, elevii au avut posibilitatea să afle o serie de lucruri referitoare la programul zilnic al deţinuţilor, informaţii despre regulamentul de ordine interioară şi despre viaţa de zi cu zi de după gratii. Unii dintre ei, au avut posibilitatea să stea de vorbă cu deţinuţii şi să afle chiar de la aceştia povestea vieţii lor. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Săptămâna fără violenţă”, la care şi-au dat concursul Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Satu Mare şi Şcoala “Constantin Brâncoveanu”.

 

STIRI SIMILARE
Ioan Bala 80x60 Elevi în vizită la Penitenciar
Penitenciarul Satu Mare nu este unul ”suprapopulat”. ”Fiecare deținut își are patul său” a declarat astăzi, 17 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în sala mica de ședințe ...
Citeste tot articolul
penitenciar 80x60 Elevi în vizită la Penitenciar
Începând de marţi, 27 septembrie, persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare vor avea posibilitatea să frecventeze biblioteca instituţiei. Inaugurarea Bibliotecii Penitenciarului va avea loc de la ora ...
Citeste tot articolul
penitenciar satu mare2 80x60 Elevi în vizită la Penitenciar
Conducerea Penitenciarului Satu Mare a organizat astăzi, 22 iunie, Ziua porţilor deschise. Acţiunea a avut loc în intervalul orar 10.00-12.00. În cadrul acţiunii cei interesaţi de viaţa de dincolo de zidurile ...
Citeste tot articolul
Şapte deţinuţi vor participa mâine la un concurs de tenis de masă. Evenimentul sportiv este organizat de Penitenciarul Satu Mare în colaborare cu Centrul "O viaţă nouă". Competiţia este programată ...
Citeste tot articolul
penitenciar satu mare 80x60 Elevi în vizită la Penitenciar
Ce au în comun un tom de cărţi, o capelă şi 40 de deţinuţi? Poate doar mintea unui scriitor poate dezvăluii misterul ce se aşterne deasupra acestei "ecuaţii", cel puţin ...
Citeste tot articolul
penitenciar satu mare 80x60 Elevi în vizită la Penitenciar
7 deţinuţi din cadrul Penitenciarului Satu Mare au participat la un concurs de cultură generală pe teme istorice, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Câştigătorii concursului vor fi răsplătiţi cu ...
Citeste tot articolul
În data de  17 şi 18 iulie 2010 echipa de fotbal a Penitenciarului Satu Mare formată din cadre ale unităţii, va participa alături de alte institutii publice şi private la ...
Citeste tot articolul
”Suntem cea mai extinsă rețea hotelieră cu servicii
Puşcăriaşii vor avea bibliotecă
Ziua porţilor deschise la Penitenciarul Satu Mare
Ping-pong pentru deţinuţi
Neconvenţional dar… binevenit!
Deţinuţii au susţinut un concurs de istorie
Fotbal în scop caritabil

Posted by on Feb 24 2011. Filed under Scurte dar intense. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

Ne place, place, place

Ultimele stiri

Plus500
Tags
Log in | Designed by Gabfire themes ziare-pe-net.ro stiri in timp real! ziare aapsm