„O zi cu noi”, o zi super-tare!

Distracţie, întreceri şi multă voie bună, astăzi, în Sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Satu Mare. 26 de şcoli s-au aşezat la startul unei zile pline de competiţii dintre cele mai bizare. Botezat sugestiv „O zi cu noi”, evenimentul de astăzi a făcut parte din rândul proiectelor organizate cu ocazia săptămânii fără violenţă în şcoli.

Dacă testul scris, făcea parte totuşi din „gândirea” clasică a unui concurs şcolar, restul probelor, le putem cataloga ca fiind, mai puţin obişnuite. După prezentările de rigoare a directorilor de şcoli, dar şi a colaboratorilor care şi-au dat mâna pentru a pune la cale organizarea manifestărilor de astăzi, a început distracţia. În timp ce 26 de grupe, a câte trei elevi, îşi frământau minţile pentru a aduna un punctaj cât mai ridicat la proba scrisă, alţii s-au întrecut la proba de mâncat savarine. Şi, nu a fost tocmai uşor!

Dansul cu portocale şi trasul sforii

Fiecare echipă, formată din câte doi elevi a primit de la organizatori, pe lângă savuroasa savarină şi câte o mască. Unul dintre elevi trebuia să-şi acopere ochii, în timp ce îşi „servea” partenerul cu savarină. Concurenţii nu au fost lăsaţi singuri. Au apărul suporterii care, au gustat din plin această probă de concurs.

A urmat apoi şi proba de „dans cu portocale” dar şi o probă surpriză, care nu a fost dezvăluită de organizatori, până în ultimul moment. Este vorba despre trasul sforii la care, elevii au putut să-şi descarce surplusul de energie.

„Nu-ţi fie teamă să mă iubeşti”

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” a mai găzduit astăzi şi un proiect educativ botezat „Nu-ţi fie teamă să mă iubeşti”, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia de Protecţie a Animalelor „Free Life” Satu Mare. La eveniment au fost prezenţi, preşedintele Asociaţiei, Lucreţia Simu, medicul veterinar Anca Condurache, inspectorul şcolar general, Mariana Popa dar, şi coordonatorul proiectului Cornelia Bălan Pop.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "„O zi cu noi”, o zi super-tare!"

  1. dodo   25 februarie 2011 at 12:40 pm

    foarte frumoasa initiativa, felicitari organizatorilor

    Răspunde
  2. zora   25 februarie 2011 at 5:36 pm

    E bine cand elevilor li se organizeaza o intalnire distractiva cu elevi din alte scoli, sau cate o activitate educativa mai iesita din tipare. Cu duhul blandetii si cu un zambet, poti face multe lucruri bune.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.