În 25 februarie, balul de caritate al Lions Club „Someş”


Ediţia din acest an a balului de caritate organizat de Lions Club „Someş” Satu Mare va avea loc vineri, 25 februarie. Dacă anul trecut fondurile strânse cu prilejul balului de caritate au fost destinate reabilitării Centrului Diabetic Judeţean, inaugurat ulterior în luna noiembrie, în acest an banii vor fi destinaţi copiilor din trei grădiniţe sătmărene depistaţi cu afecţiuni oftalmologice.

Balul de caritate va avea loc la restaurantul „Select”, de la ora 19:00 şi, pe lângă taxa de participare, stabilită la 250 lei/persoană, vor fi licitate şi cele 15 lucrări de artă realizate de cursanţii Şcolii de Arte din Satu Mare şi premiate în luna ianuarie a.c. de Lions Club.

Banii rezultaţi în urma balului de caritate vor fi folosiţi în vederea sprijinirii copiilor cu afecţiuni de vedere care au fost depistaţi în Grădiniţele nr.1, respectiv 9 şi „Dumbrava Minunată” cu prilejul acţiunii organizate anul trecut în luna noiembrie în cadrul programului „Ochi sănătoşi, vedere clară” desfăşurat de Lions Club “Someş”. Cu acel prilej au fost examinaţi 112 copii de la grădiniţele menţionate, aproximativ 15% dintre aceştia fiind depistaţi cu probleme de natură oftalmologică.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.